Se spune că „cine nu muncește, nu greșește.” Dacă salariatul comite abateri grave și repetate de la regulile de disciplină a muncii sau de la cele din contractul individual de  muncă sau din regulamentul de ordine interioară, angajatorul nu poate trece cu vederea aceste lucruri mai ales când îi aduc atât prejudicii patrimoniale, cât și de imagine. De cele mai multe ori dispune concedierea angajatului pentru motive ce țin de persoana acestuia având în vedere greșelile comise.

Când s-a angajat la firma de publicitate, Radu a fost foarte încântat de noul job. În timp însă, uita mai mereu să onoreze comenzile la timp, întârzia cu lucrările și toate aceste lucruri au dus la pierderi financiare semnificative pentru angajator. Exasperat de pierderile înregistrate și reclamațiile primite de la clienți angajatorul a decis emiterea unei decizii de concediere împotriva lui Radu în baza art. 61 lit a) din Codul Muncii, adică pentru motive ce țin de persoana salariatului care a comis numeroase abateri.

Intrigat și convins că i s-a făcut o mare nedreptate Radu l-a acționat în judecată pe angajator în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicarea deciziei de concediere. A depus contestația împotriva deciziei de concediere la tribunalul de la domiciliul său și a solicitat instanței să dispună anularea deciziei de concediere, reintegrarea sa în postul avut anterior concedierii și acordarea drepturilor salariale la zi indexate și reactualizate.

Ce a decis instanța de fond?

Instanța de fond (tribunalul) analizând cererea lui Radu a decis că acesta are dreptate și a dispus anularea deciziei de concediere și obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale. Angajatorului nu i-a venit să creadă că, deși a probat pierderile financiare produse prin abaterile repetate ale salariatului concediat, totuși instanța l-a obligat să îl reprimească la muncă și să îi plătească drepturile bănești.

Radu a aflat că angajatorul a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate de tribunal și totuși s-a prevalat de o dispoziție din Codul de procedură civilă de la art. 448 pct. 2 care îi permite să ceară angajatorului să respecte hotărârea primei instanțe ca fiind executorie de drept. Potrivit art. 448 pct. CPC “hotărârile primei instanțe sunt  executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă.”

Concret, legea îi dă voie angajatului care a câștigat la tribunal să ceară angajatorului să îl reprimească la serviciu și să îi achite drepturile bănești, chiar dacă recursul promovat de angajator nu s-a judecat încă și hotărârea nu a rămas irevocabilă.

Ce poate face angajatorul după decizia pronunțată de instanța de fond?

Dacă angajatorul ar refuza să pună în executare hotărârea judecătorească a tribunalului care este definitivă și nu l-ar reintegra pe salariat în muncă ar săvârși potrivit art. 262 Codul Muncii o infracțiune care se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 1 an sau cu amenda. Dacă l-ar reprimi la muncă, dar ar refuza să îi achite salariile în termen de 15 zile de la data cererii de executare depusă de salariat, ar săvârși o altă infracțiune care se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 6 luni sau cu amenda și este prevăzută la art 261 Codul muncii.

Iată că angajatorul lui Radu a fost pus în situația de a-l reprimi la serviciu și de a-i achita drepturile salariale așa cum decisese instanța, deși era convins că în recursul promovat se va face dreptate!

Personal cred că ar fi util ca pe viitor să se poată dispune reintegrarea în muncă și achitarea salariilor doar în temeiul unei hotărâri irevocabile, pentru că în practică pot apărea situații speciale, cum este și în cazul de față.

Ce a decis instanța de recurs?

Recursul promovat de angajatorul lui Radu a fost admis și astfel s-a decis că a fost corectă decizia de concediere dispusă și Radu a fost obligat să restituie drepturile salariale încasate necuvenit. (în urma punerii în executare a hotărârii tribunalului care era definitivă)

Practic, instanța de recurs a restabilit situația existentă înainte de punerea în executare a sentinței instanței de fond și a desființat toate actele de executare făcute de Radu. Astfel, în momentul de față s-a dispus desființarea reintegrării în muncă a salariatului concediat, restituirea drepturilor salariale acordate de angajator și nulitatea contractului individual de muncă pe perioada între data reintegrării sale și ce a hotărârii irevocabile pronunțate în recurs.

În cazul de față angajatorul lui Radu nu va emite o nouă decizie de concediere care să fie întemeiată pe hotărârea instanței de recurs, ci va face doar mențiunile ce se impun în evidențele legate de salariați.

Firește că Radu a refuzat să achite de bună voie salariile primite de la angajator.

Ce soluții are angajatorul pentru a-și recupera banii?

Legiuitorul a stabilit că în cazuri de acest fel putem identifica două situații:

1. dacă salariatul concediat s-a încadrat în muncă la un alt angajator în temeiul unui contract individual de muncă sau ca funcționar public

2. dacă salariatul concediat nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator în temeiul unui contract individual de muncă sau ca funcționar public

1. Dacă Radu s-ar angaja în altă parte sau ar deveni funcționar public înainte de a-l fi despăgubit angajator, atunci potrivit legii, reținerile din salariu se vor face de către noul angajator/noua instituție pe baza titlului executoriu trimis de angajatorul păgubit.

Astfel, firma de publicitate de unde a fost concediat Radu își va recupera sumele plătite prin intermediul noului angajator care îi va reține lui Radu din salariu în fiecare lună. Rețineți că există anumite limite legate de urmărirea veniturilor bănești ale debitorului. Legea a stabilit că salariile și alte venituri periodice (de exemplu pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale) și alte sume destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia pot fi urmărite până la jumătate din venitul lunar net pentru sumele datorate cu titlul de obligație de întreținere și până la 1/3 din venitul lunar net pentru orice alte datorii.

Astfel, lui Radu i se va putea opri din salariu o rată lunară care să nu fie mai mare de 1/3 din salariul net fără a putea depăși împreună cu celelalte rețineri pe care le-ar avea (de exemplu plata pensiei de întreținere pentru minor) 1/2 din salariu.

În acest caz ne aflăm în fața unei popriri simplificate în care personajele implicate sunt: angajatorul păgubit care este și creditor (în cazul nostru firma de publicitate), noul angajator/instituție publică care este terț poprit și salariatul care este debitor (adică Radu). Rețineți că nu este necesară intervenția executorului judecătoresc, ci reținerile din salariu se fac de către noul angajator pe baza titlului executoriu trimis de angajatorul păgubit. Noul angajator virează ratele lunare în contul angajatorului păgubit până la achitarea integrală a debitului.

Ce se întâmplă dacă prejudiciul nu se poate recupera în termenul de prescripție de maxim 3 ani?

Pot fi situații în care de la data plății primei rate în termen de 3 ani să nu se acopere suma către angajatorul păgubit. Rețineți că într-o asemenea situație angajatorul păgubit se va putea adresa executorului judecătoresc doar după ce trec cei 3 ani în care s-au efectuat reținerile din salariu și prejudiciul nu a fost acoperit.

Chiar dacă făcând un calcul matematic angajatorul păgubit își dă seama că nu va putea acoperi prejudiciul în 3 ani (cât este termenul de prescripție), nu va putea trece la executarea prin intermediul executorului judecătoresc decât după 3 ani calculați de la data plății primei rate lunare.

Consider că este o prevedere inechitabilă pentru că angajatorul păgubit are obligația de a-i plăti angajatului în termen de 15 zile de la cererea de executare drepturile salariale, în caz contrar săvârșește o infracțiune care potrivit art. 261 din Codul Muncii, însă el ajunge în situația de a-și recupera sumele plătite într-un termen ce poate depăși 3 ani!

2. Dacă Radu nu s-ar angaja în altă sau nu ar deveni funcționar public, atunci angajatorul este îndreptățit să se adreseze unui executor judecătoresc fără a fi ținut să respecte termenul de 3 ani pentru a-și recupera sumele achitate.

În cadrul executării silite se va dispune urmărirea bunurilor acestuia în vederea recuperării prejudiciului. Există posibilitatea ca pe parcursul executării silite, angajatorul păgubit (creditorul) și salariatul (debitorul) să convină ca executarea să se facă în tot sau în parte numai asupra veniturilor bănești sau altor bunuri ale debitorului urmând să încheie o înțelegere în acest sens.

Legea a stabilit că nu pot face obiectul executării silite bunurile de uz personal și casnic indispensabile traiului debitorului și familiei sale, obiectele indispensabile persoanelor cu handicap, alimentele și combustibilul necesare debitorului și familiei sale pe timp de 3 luni, scrisorile, fotografiile și tablourile personale sau de familie.

Ar fi utilă modificarea legii?

Având în vedere că în momentul de față există o inechitate în procedura recuperării sumelor de bani plătite de angajator salariatului, ar fi util ca legiuitorul să dispună modificarea legii. În primul rând ar trebui ca salariatul să fie reintegrat în muncă și să i se achite salariile doar în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile, pentru că altfel s-ar ajunge ca în  cazul lui Radu: angajatorul păgubit „aleargă” după salariat ca să i se restituie banii încasați pe nedrept de către angajatul concediat.

Faptul că legiuitorul l-a îngrădit pe angajator la termenul de așteptare de 3 ani pentru a accepta ratele lunare virate de noul angajator, mi se pare iarăși un lucru nedrept. Ar trebui să i se dea posibilitatea angajatorului să apeleze la executorul judecătoresc fără să aștepte cei 3 ani și să poate încasa atât ratele lunare, cât să aibă posibilitatea urmăririi bunurilor salariatului.

Dacă legiuitorul va considera că va fi utilă modificarea acestor prevederi, rămâne de văzut. Până atunci, ne supunem dispozițiilor legale actuale, pentru că până la urmă mereu există trei laturi ale unei situații: partea mea, partea ta și partea corectă.