ÎCCJ a decis: o categorie de salariați are dreptul la sporul de doctorat


În 9 aprilie 2015 a intrat în vigoare legea 71/2015 care a precizat că prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare înseamnă același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție în care au fost incluse după 31 decembrie 2009 sumele aferente salariului de încadrare și sporurile de care au beneficiat anterior acestei date cu condiția ca salariatul angajat, numit sau promovat să îndeplinească aceleași condiții de studii, de vechime și să își desfășoare activitatea în aceleași condiții la data angajării sau promovării.

Au fost numeroase categorii de personal care nu au beneficiat de sporul de 15% care trebuia să li se acorde pentru titlul de doctor științific. Mulți dintre ei și-au căutat dreptatea în instanță considerându-se discriminați de modul în care angajatorii au înțeles să aplice prevederile legale.

Caz practic

În noiembrie 2015 reclamantele au chemat în judecată Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și pe cea județeană Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Finanțelor publice pentru obligarea primelor pârâte la calcularea și achitarea drepturilor salariale rezultate din aplicarea legii 71/2015, începând cu 9 aprilie 2015.

Reclamantele au arătat că după apariția legii nu au beneficiat de dreptul salarial aferent de 15% din salariul de bază, considerându-se discriminate, deoarece a existat o diferență de tratament între acestea și alți salariați care aveau sporul anterior datei de 31 decembrie 2009.

Pârâta DSVSA a susținut că nu există discriminare, deoarece pot exista diferențe salariale între funcționarii publici salarizați conform legii noi și cei salarizați conform legii vechi, deși persoanele sunt încadrate în posturi identice.

Instanța a admis acțiunea și a obligat DSVSA județeană să calculeze și să achite reclamantelor sporul salarial de 15% din salariul de bază pentru titlul de doctor în medicină veterinară, prin includerea acestuia în indemnizația lunară, începând cu 9 aprilie 2015, actualizat cu rata inflației la data plății. Instanța a apreciat că legea 71/2015 a avut ca scop înlăturarea inechităților și a discriminării între personalul din instituțiile și autoritățile publice.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs, ocazie cu care a solicitat sesizarea ÎCCJ pentru a stabili dacă sintagma „salarizat la același nivel” are în vedere și personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale.

DSVSA a apreciat că legiuitorul s-a referit doar la personalul din autorități și instituții publice (Parlamentul, Administrația Prezidențialaă, autoritatea judecătorească, ministerele), organe de specialitate ale administrației publice centrale, autorități ale administrației publice locale, instituții din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010.

Pârâta a susținut că din 2010 acest spor a fost acordat ca o sumă compensatorie cu titlu tranzitoriu care să acopere suma aferentă acestui spor doar celor care au beneficiat de acesta în decembrie 2009. Aceste sume erau incluse în salariul de bază și nu se luau în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabileau în funcție de acesta.

Din 1 ianuarie 2011 au apărut legi care nu cuprind prevederi legate de acordarea sporului pentru titlul științific de doctor în cazul personalului plătit din fonduri publice care a obținut titlul după decembrie 2009.

În plus, s-a susținut că direcțiile sanitare veterinare nu fac parte din categoria instituțiilor finanțate integral de la bugetul de stat, ci acestea se finanțează din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat.

Care au fost opiniile instanțelor de judecată?

 Unele instanțe au respins acțiunile  de acest fel, iar altele le-au admis motivat de faptul că legiuitorul a arătat că legea se aplică personalului plătit din fonduri publice fără a distinge între diversele categorii de personal.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ a pronunțat Decizia 54/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial 747 din 18 septembrie 2017. Prin Decizia 23/2016 ÎCCJ s-a pronunțat doar cu privire la personalul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010.

Știrile juridice arată faptul că, dacă autoritatea sau instituția publică este finanțată din venituri proprii sau subvenții, înseamnă tot utilizarea fondurilor publice, deoarece aceste fonduri sunt și cele destinate instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul fondurilor speciale. Astfel, autoritățile și instituțiile publice finanțate din venituri proprii sunt considerate ca fiind beneficiare ale veniturilor publice.

În concluzie, ÎCCJ a admis sesizarea și a decis că prin sintagma „salarizat la același nivel” se referă și la personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale.

Care a fost soarta reclamanților în cazul practic?

Instanța a respins recursul DSVSA și a menținut soluția pronunțată de prima instanță care le-a acordat reclamantelor dreptul de a primi sporul de 15% pentru titlul științific de doctor.

După ce au ieșit victorioase din lupta purtată în instanță,  leafa reclamantelor nu va mai fi ca în epigrama lui Gheorghe Gurău:  „Diminuat și fără vlagă,/Salariul mă luă la rost:/-Mai lasă-mă în pace, dragă,/Ce tragi de mine ca un prost! ”