Obligaţia de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru salariaţi


Codul muncii prevede că angajatorii au obligaţia de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toţi salariaţii.

Participarea la programe de formare profesională pentru toţi salariaţii, se va efectua după cum urmează: cel puţin o dată la 2 ani, dacă angajatorii au cel puţin 21 de salariaţi; cel puţin o dată la 3 ani, dacă angajatorii au sub 21 de salariaţi.

Cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională se suportă de către angajatori.

Angajatorul persoană juridică care are mai mult de 20 de salariaţi elaborează anual şi aplică planuri de formare profesională, cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.

Planul de formare profesională devine anexă la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.

Salariaţii au dreptul să fie informaţi cu privire la conţinutul planului de formare profesională.

Potrivit legislației, modalitatea concretă de formare profesională, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata formării profesionale, precum şi orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligaţiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul părţilor şi fac obiectul unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă.

Pe perioada participării la cursurile sau stagiile de formare profesională salariatul beneficiază de vechime la acel loc de muncă, această perioadă fiind considerată stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat.