Vă reamintim că angajatorii care în perioada 1 iunie 2020 – 31 decembrie 2020 încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor, în perioada stării de urgenţă sau a stării de alertă, înregistraţi ca şomeri în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor primi lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.
În Monitorul Oficial nr. 484/2020 a fost publicat Ordinul nr. 456/2020 pentru aprobarea Procedurii de acordare a sumelor prevăzute de art. III alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2020 pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS – CoV – 2, precum şi pentru modificarea unor acte normative.
De aceste prevederi beneficiază şi angajatorii care încadrează în muncă, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani înregistraţi ca şomeri în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
Pentru acordarea sumelor angajatorii încheie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în raza căreia aceştia îşi au sediul social, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020, o convenţie. Iar termenul este termen de decădere din dreptul de a beneficia de aceste sume.
În vederea încheierii convenţiei, angajatorii depun prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, conform prevederilor legale, ca urmare a deţinerii unui certificat calificat, o cerere însoţită de următoarele documente:
a) declaraţie pe propria răspundere, dată prin reprezentantul legal, dintre care să rezulte că nu se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. VI din ordonanţa de urgenţă, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3 la prezenta procedură;
b) actul de identitate, în copie;
c) actul în baza căruia au fost încadraţi în muncă, în copie.
Sumele se acordă angajatorilor în situaţia în care persoanele din categoriile menţionate la aceste alineate sunt înregistrate ca şomeri în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
Potrivit ştirilor juridice, sumele se acordă angajatorilor lunar, de la data încheierii convenţiei, proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna respectivă de persoanele încadrate în muncă. Acestea se acordă şi pentru perioada concediului de odihnă.
Însă perioada de suspendare a raporturilor de muncă sau de serviciu nu face parte din perioada de acordare a măsurilor de stimulare.
Pentru verificarea şi acordarea sumei lunare angajatorii vor depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare lunii pentru care solicită această sumă, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în raza căreia aceştia îşi au sediul social, un tabel nominal, însoţit de pontajul şi statul de plată pentru luna respectivă, extras, în copie certificată de angajator pentru conformitate cu originalul.