Ce demersuri trebuie să facă angajatorii care angajează șomeri pentru a primi subvenții ?


bani
Statul a decis să acorde anumite subvenții angajatorilor care decid să angajeze absolvenți și șomeri în scopul de a-i ajuta pe aceștia să poată lucra și de a-i stimula pe angajatori să le ofere șansa de a munci în firma lor.

Categoriile de persoane care pot fi angajate, pașii pe care angajatorii interesați trebuie să îi urmeze pentru a beneficia de aceste subvenții fac obiectul HG 885/2016 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, şi pentru modificarea şi completarea Procedurilor privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, modalităţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 377/2002. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial 979 din 6 decembrie 2016 și a intrat în vigoare de la data publicării.

Ce trebuie să facă angajatorii care vor angaja absolvenți?

Angajatorii care doresc să ofere un loc de muncă absolvenților unei instituții de învățământ trebuie să încheie o convenție cu agenția pentru ocuparea forței de muncă în 12 luni de la absolvirea studiilor.

Angajatorii au obligația de a depune la agenție un tabel nominal cu absolvenții, certificate de handicap eliberate de organul competent (dacă este cazul), actul de identitate al absolventului în copie, copie după actul în baza căruia au fost încadrați în muncă și după actul de absolvire. La acestea se va atașa declarația pe propria răspundere a absolventului că la data absolvirii nu lucra, declarația angajatorului că posturile pe care au fost încadrați absolvenții nu sunt posturi reînființate în mai puțin de 6 luni de la desființarea lor și că absolvenții încadrați nu efectuează rezidențiatul.

Știrile juridice prevăd că angajatorul poate depune aceste acte la sediul agenției sau prin poștă prin scrisoare recomandată sau le poate trimite prin e-mail. Începând cu 3 decembrie 2016 subvenția acordată firmelor a crescut de la 750 lei la 900 lei. Suma se va acorda timp de un an pentru fiecare absolvent angajat pe perioadă nedeterminată și se va acorda timp de 18 luni dacă absolvenții sunt persoane cu handicap.

Ce trebuie să facă angajatorii care vor angaja șomeri?

Pentru a beneficia de subvenții angajatorul poate oferi locuri de muncă șomerilor peste 45 de ani, ai celor care sunt părinți singuri, șomerilor de lungă durată (sunt înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă pe o perioadă mai mare de un an pentru cei cu vârsta de minimum 25 de ani și pe o perioadă de 6 luni pentru cei cu vârsta de la 16 la 25 ani) sau tinerilor cu vârsta între 16 și 24 de ani care nu lucrează, nu sunt într-o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională.

Angajatorul va încheia o convenție cu agenția pentru ocuparea forței de muncă în 12 luni de la angajarea acestora. Va depune copie după actul de identitate al persoanei și actul în baza căruia a fost încadrat în muncă. Pentru șomerii părinți unici susținători ai familiei actele ce dovedesc componența familiei, a copiilor și o declarație a părintelui că membrii familiei monoparentale locuiesc împreună.

Angajatorul poate depune aceste acte la sediul agenției sau prin poștă prin scrisoare recomandată sau le poate trimite prin e-mail. Dacă nu sunt lizibile , i se cere angajatorului să le retrimită în 5 zile. Dacă nu respectă acest termen, nu va mai primi subvenție pentru angajatul în cauză.

Din 3 decembrie 2016 subvenția a crescut de la 500 lei la 900 lei urmând a fi acordată timp de un an, per angajat pentru firmele care angajează pe durată nedeterminată șomerii mai sus-menționați. Rețineți că pentru a primi subvenția, angajatorul are obligația de a menține contractul de muncă timp de cel puțin 18 luni. Dacă contractul de muncă încetează înaintea împlinirii celor 18 luni, atunci angajatorul este bun de plată, în sensul că va restitui toate sumele încasate pentru cei cărora le-a încetat contractul anterior celor 18 luni.

Prima de activare

Șomerii înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care nu beneficiază de indemnizație de șomaj și se angajează cu normă întreagă pentru mai mult de 3 luni după data la care s-au înregistrat la agenție, vor primi o primă de activare de 500 lei neimpozabilă. Pentru obținerea ei șomerii depun în 30 de zile de la angajare o cerere, dovada încadrării în muncă, declarația angajatorului că în ultimul an persoana nu a fost angajatul său și declarația celui angajat că va restitui integral prima dacă contractul de muncă va înceta mai devreme de 3 luni.

Prima de activare se achită într-o tranșă în luna următoare celei în care a fost solicitată. Dacă beneficiarul nu o ridică timp de 3 ani, acesta va fi prescrisă și va pierde dreptul.

Prima de încadrare

Șomerii înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și care se angajează într-o localitate aflată la mai mult de 15 km de localitatea de domiciliu sau de reședință, pot beneficia de o primă de încadrare neimpozabilă. Ea se acordă pe 12 luni și este de 0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi, proporțional cu numărul de zile în care cei în cauză desfășoară efectiv activitatea la angajatorul unde lucrează.

Pentru a primi prima de încadrare beneficiarul va depune lunar până la 5 a fiecărei luni pentru luna anterioară o adeverință eliberată de angajator ce arată numărul de zile în care a lucrat efectiv. Adeverința se poate depune personal, prin poștă sau prin e-mail.

Prima de instalare

 Șomerii care se angajează într-o localitate aflată la mai mult de 50 km de domiciliu și trebuie să își schimbe reședința/domiciliul, vor primi o primă de instalare neimpozabilă pentru a asigura costurile pentru locuire în noul domiciliu și/sau pentru reîntregirea familiei.

Aceasta este de 12.500 lei pentru cei care își schimbă domiciliul în altă localitate ca urmare a angajării și de 15.500 lei pentru cei care sunt însoțiți și de familie. Dacă ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare primul va primi 12.500 lei și celălalt 3.500 lei. Prima de instalare se acordă 50% la data instalării și 50%  după un an de la angajare. Rețineți că prima de activare nu se cumulează cu prima de încadrare și de instalare. Pentru a beneficia de acestea actele doveditoare se depun în 60 de zile de la încadrarea în muncă.