Tag: SRI

  • Noi obligații instituționale referitoare la schimbul de informații necesar în combaterea spălării banilor

    Omul onest pune de-o parte bani albi pentru zile negre iar individul certat cu legea agonisește grămezi de bani negri pentru… nopți albe. Aceasta pentru că oricine poate spune „adio” somnului odihnitor, precum și liniștii sufletești, atunci când are seiful (ori salteaua) doldora de bani negri! Chiar dacă există câteva metode vechi, patentate, de spălat…

  • Se doreşte modificarea legii privind combaterea terorismului!

    Parlamentarii din Comisia de control a SRI vor să modifice legea, astfel încât să reflecte ameninţările actuale, pedepsele pentru terorişti, dar şi felul în care Serviciul de Informaţii le poate neutraliza. Iar ameninţările nu se referă numai la radicalismul islamic, ci şi la atacurile cibernetice. Comisia parlamentară de control al SRI vrea delimitarea exactă a…

  • Va fi reluată propunerea care vizează înfiinţarea unei Autorităţi Naţionale pentru Interceptarea Comunicaţiilor

    Preşedintele Senatul a declarat că va relua propunerea legislativă care vizează înfiinţarea unei Autorităţi Naţionale pentru Interceptarea Comunicaţiilor, sub controlul Parlamentului, care ar urma să fie unica autoritate din România abilitată să facă interceptări ale comunicaţiilor – telefonice sau electronice. Astfel, DNA şi celelalte Parchete ar urma să îşi treacă serviciile tehnice de interceptări în subordinea…

  • În cadrul SRI a fost creat un ghid de etică!

    Serviciul Român de Informații și-a creat un ghid de etică al cărui scop este, potrivit directorului SRI, consolidarea relației de încredere cu cetățenii prin reafirmarea identității serviciului. Ghidul este publicat pe site-ul instituției, iar în preambulul său se prevede că documentul se adresează personalului SRI și cuprinde „repere de conduită, derivate din particularitățile și exigențele…

  • Protocolul de cooperare între Ministerul Public și Serviciul Român de Informații se justifică?

    Încheierea unui protocol de cooperare între Ministerul Public și Serviciul Român de Informații a fost justificată de cadrul legal în vigoare la data respectivă, iar ofițerii de informații nu au desfășurat activități de urmărire penală, a informat miercuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit informării PÎCCJ, remisă ca urmare a…

  • Sancţiuni pentru miniștrii care ignoră informările SRI – Proiect

    Conform unui proiect de lege, membrii Guvernului care ignoră informările transmise de SRI ar putea fi traşi la răspundere. Sacțiunile prevăzute sunt închisoarea de la șase luni la trei ani de zile. Iniţiativa legislativă este discutată în Comisia pentru Administraţie publică din Senat, apoi de Comisia Juridică. Cele două comisii vor da un aviz pozitiv sau negativ, apoi…

  • Pedepse aspre pentru terorism

    Proiectul de lege care propune pedepse mai aspre pentru terorism a fost iniţiat de Serviciul Român de Informații (SRI) şi Ministerul de Interne. Astfel, se propune ca acţiunile de radicalizare ar trebui pedepsite cu 12 ani de închisoare, pentru cei care fac propagandă teroristă şi promovează sub orice formă mesaje extremiste se propune privare de libertate între doi şi şapte…

  • Cine mai face interceptări? Și de ce?

    Decizia CCR prin care s-a decis că SRI nu face parte din categoria organelor statului care pot îndeplini atribuția de a efectua supravegherea tehnică și interceptările, a dat peste cap un întreg sistem. Pentru că era necesară armonizarea legislației cu decizia CCR și pentru că s-a considerat că ne aflăm în fața unei situații de…

  • CCR decide, SRI rămâne fără jucăria preferată: interceptările!

    Nu este un secret pentru nimeni că SRI ascultă și observă tot ce se întâmplă ca un frate mai mare bine intenționat și ocrotitor cu cei din jurul său. Aproape că intrase în normalitate și în conștiința românilor, că undeva, cineva, participă inactiv la conversațiile lor, la viața lor de familie, la problemele cu care…

  • George Maior – acreditat ca ambasador al României în SUA

    Într-un comunicat de presă Administrația Prezidențială informează că Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a fostului şef al SRI George Maior ca ambasador al României în Statele Unite ale Americii. Fostul director al SRI, George Maior, a primit acceptul Departamentului de Stat al Statelor Unite pentru a prelua postul de ambasador extraordinar și…