În cadrul SRI a fost creat un ghid de etică!


Serviciul Român de Informații și-a creat un ghid de etică al cărui scop este, potrivit directorului SRI, consolidarea relației de încredere cu cetățenii prin reafirmarea identității serviciului.

Ghidul este publicat pe site-ul instituției, iar în preambulul său se prevede că documentul se adresează personalului SRI și cuprinde „repere de conduită, derivate din particularitățile și exigențele profesiei de cadre de informații — constituind un set unitar de valori, principii și reguli în măsură să contribuie la promovarea și apărarea intereselor naționale”.

Implementarea ghidului urmărește, printre altele, asigurarea și menținerea unui „echilibru just” între interesele naționale de securitate și drepturile și libertățile cetățenilor, prevenirea abaterilor disciplinare, a situațiilor care pot afecta activitatea personalului, informațiile, patrimoniul sau rezultatele activității instituției.