-
Reguli noi privind înscrierea și ștergerea faptelor din cazierul fiscal
Pentru a avea o evidență clară a persoanelor certate cu legea fiscală, a celor care nu își achită dările către stat, a luat naștere cazierul fiscal care reflectă disciplina financiară a unui contribuabil. Cei care sunt sancționați contravențional sau condamanți pentru săvârșirea unor infracțiuni fiscale, se aleg cu cazier fiscal. Atunci când se dorește înființarea…
-
Certificatul de cazier fiscal va putea fi solicitat si eliberat on-line
În 2001 a fost introdusă pentru prima dată în legislația de la noi noțiunea de cazier fiscal. Scopul acestuia a fost acela de a preveni și de a combate evaziunea fiscală, de a avea o evidență a celor care respectă legislația fiscală, vamală și contabilă. Având în vedere dinamica relațiilor, se impunea modificarea legislației cu…
-
Noi reglementări privind cazierul fiscal
Guvernul a aprobat, prin ordonanţă, un set de reglementări privind cazierul fiscal, menite să contribuie, pe de o parte, la aplicarea unor mecanisme mai echitabile şi mai simple în ceea ce priveşte înscrierea şi radierea faptelor din cazierul fiscal, bazate pe principiul proporţionalităţii, iar, pe de altă parte, să îmbunătăţească conduita fiscală a contribuabilului. Principalele…
-
Proiect: Ordonanța privind cazierul fiscal
Ministerul Finanțelor Publice a supus spre dezbatere publică proiectul de Ordonanță privind cazierul fiscal. Promovarea actului normativ este determinată de necesitatea: – îmbunătăţirii comportamentului fiscal al contribuabililor şi creşterea conformării voluntare, având ca rezultat îmbunătăţirea colectării veniturilor bugetului general consolidat; – îmbunătăţirii şi adaptării reglementărilor privind cazierului fiscal, prin stabilirea unui cadru unitar şi coerent de organizare a…
-
Sunt pe cale să apară noi prevederi privind cazierul fiscal!
După cum oamenii au fost înzestraţi cu ţinere de minte pentru a nu repeta greşelile şi experienţele negative din trecut, aşa şi autorităţile şi instituţiile au memoria lor, una scriptică sau electronică. Aceasta pentru ca ele să ştie cam la ce s-ar putea aştepta de la oameni. Sau care-au fost greşelile acestora. Acesta e şi rostul…
-
Întrebarea zilei: se înscrie sancţiunea avertismentului în cazierul fiscal?
Buturuga mică răstoarnă carul mare! La fel şi erorile mărunte dar sancţionabile din istoricul personal al oricărei persoane fizice sau juridice pot stârni neîncrederea celorlalţi, pot zădărnici, câteodată, planurile cele mai măreţe şi pot pune obstacole în drumul către succes! Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată anul trecut de către Tribunalul Sălaj…
-
Din 1 februarie 2015, firmele au la dispoziție o nouă procedură pentru înregistrarea în scopuri de TVA
În viața unei firme apar situaţii în care asociații decid intrarea societății în inactivitate temporară sau omit să depună declarațiile de TVA, faptă care este sancționată, de către legiuitor, cu anularea înregistrării în scopuri de TVA. Pentru a deveni din nou plătitor de TVA și a deține certificatul eliberat de organele fiscale, firmele trebuie să urmeze o procedură…
-
Firmele – condiționate de îndeplinirea unor noi criterii, în vederea înregistrării în scopuri de TVA
Atunci când dorești să îți începi propria afacere, trebuie să cunoști bine legea, ca să știi ce drepturi, dar mai ales ce obligații vei avea. Euforia începutului unei afaceri, cu găsirea sediului pentru desfășurarea viitoarei activități, cu planurile de urmat pentru a avea succes, ajung la întrebarea: am obligația să mă înregistrez ca plătitor de…