Atunci când legea fiscală oferă facilități fiecare își dorește să poată beneficia de acestea. Sigur că, de multe ori, modul în care este elaborat un text de lege lasă loc la interpretări, fapt ce determină o practică neunitară la nivelul instanțelor de judecată.
Caz practic
În octombrie 2015 pe rolul Tribunalului B a fost înregistrată cererea de chemare în judecată a reclamantei RR care a precizat că a activat ca procuror în perioada august 2012-august 2015 la mai multe unități de parchet. În acest timp i-au fost achitate restanțele salariale pentru anii respectivi de unități de parchet diferite și a fost reținută contribuția individuală la asigurările sociale peste plafonul lunar legal pentru că s-a aplicat procentul de reținere la fiecare sumă în parte.
Reclamanta susține că acest aspect încalcă prevederile Codului fiscal 571/2003 (abrogat în prezent) care precizau că, în cazul în care din calcul rezultă o bază de calcul mai mare decât valoarea de 5 ori a câștigului salarial mediu brut, cota contribuției individuale de asigurări sociale se va aplica asupra echivalentului a de 5 ori câștigul salarial mediu brut, pe fiecare loc de realizare a venitului.
Ținând cont că primește salariul și sumele restante stabilite prin hotărâri judecătorești de la 3 unități de parchet, nu beneficiază de deducerea din Codul fiscal (dacă totalitatea veniturilor este mai mare de 5 ori câștigul salarial mediu brut, contribuția individuală de asigurări sociale se calculează în limita acestui plafon, pe fiecare loc de realizare a venitului), așa cum beneficiază ceilalți colegi ai săi care primesc salariul și drepturile salariale restante de la aceeași unitate de parchet.
Reclamanta a solicitat ca Parchetul de pe lângă Tribunalul B să îi calculeze contribuția de asigurări sociale reținută și plătită din septembrie 2012 și până în prezent, a cerut ca cei de la Casa de pensii să îi restituie contribuția de asigurări sociale reținută cu ocazia achitării drepturilor salariale restante și să îi achite dobânzile legale aferente sumelor reținute și achitate nelegal cu titlu de contribuție obligatorie de asigurări sociale (cu depășirea plafonului legal sus-menționat) de la data reținerii și până la data achitării efective a sumelor datorate.
În martie 2016 instanța a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel. Curtea de Apel, din oficiu, a decis sesizarea ÎCCJ pentru a clarifica dacă sintagma „loc de realizare a venitului” prevăzută în Codul fiscal, în cazul categoriei profesionale a procurorilor se referă la fiecare dintre unitățile de parchet la care procurorul și-a desfășurat activitatea în perioada în care s-au acordat drepturile salariale restante prin hotărâri judecătorești sau are în vedere desfășurarea unui singur raport de serviciu, în sensul unui singur loc de realizare a venitului, indiferent de desfășurarea activității în unități diferite de parchet.
Care au fost opiniile instanțelor de judecată?
Unele instanțe au apreciat că, în astfel de cazuri, există un singur raport de serviciu, deci un singur loc de realizare a venitului, indiferent de desfășurarea activității în unități diferite de parchet.
Alte instanțe au opinat că atribuțiile de angajator sunt exercitate separat de fiecare dintre unitățile de parchet unde procurorul și-a desfășurat activitatea și de unde a obținut veniturile.
Ce a decis ÎCCJ?
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat Decizia 14/2017 publicată în Monitorul Oficial 229 din 4 aprilie 2017. Codul fiscal a apreciat că prin locul de realizare a venitului se înțelege persoana fizică sau juridică care are calitatea de angajator sau entitatea asimilată angajatorului.
Știrile juridice prevăd că, în cazul celor care obțin venituri ca urmare a încheierii mai multor contracte individuale de muncă cu același angajator, aceste venituri se cumulează și apoi se plafonează pentru a se obține baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale. Rețineți că, dacă o persoană obține venituri ca urmare a încheierii mai multor contracte individuale de muncă cu angajatori diferiți, veniturile obținute se plafonează separat de către fiecare angajator în parte.
Pentru clarifica problema cu care a fost sesizată ÎCCJ a analizat statutul magistraților care este unul special, pentru că aceștia fac parte din autoritatea judecătorească și sunt în raporturi de muncă cu autoritatea din care fac parte.
Consiliul Superior al Magistraturii se ocupă de promovarea magistraților, de delegarea și detașarea lor, de transferul acestora, de încetarea raporturilor de muncă, de suspendarea din funcție, de exercitarea acțiunii disciplinare. Astfel, raportul juridic de muncă de la numirea și până la eliberarea din funcție a procurorilor este unul singur fără ca unitățile diferite de parchet unde acesta lucrează succesiv să fie asimilați unor angajatori diferiți.
În concluzie, ÎCCJ a admis sesizarea și a stabilit că sintagma “loc de realizare al venitului” are în vedere desfășurarea unui singur raport de serviciu, în sensul unui singur loc de realizare al venitului, indiferent de desfășurarea activității în unități diferite de parchet.