-
Asigurarea asistenţei medicale a elevilor din unităţile de învăţământ
A fost aprobată Metodologia privind asigurarea asistenţei medicale a antepreşcolarilor, preşcolarilor, elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar şi studenţilor din instituţiile de învăţământ superior pentru menţinerea stării de sănătate a colectivităţilor şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos.
-
În Monitorul Oficial a fost publicat Contractul Colectiv de Muncă din învățământul preuniversitar
În Monitorul Oficial a fost publicat Contractul Colectiv de Munca nr. 1199/2023 la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învăţământ Preuniversitar, înregistrat la M.M.S.S. Contractul colectiv de muncă se încheie pe o durată de doi ani şi intră în vigoare la data înregistrării acestuia, cu posibilitatea de prelungire. Dacă niciuna dintre părţi nu are iniţiativa…
-
Rata de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ
Rata de promovare din sesiunea 2023 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrată în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 76.97%, în creștere cu peste 6% față de anul anterior (70,80% ) și cu aproape 4% față de anul 2021 (72,90%).
-
România va participa la Jocurile Francofoniei!
Ministerul Culturii anunță că în perioada 28 iulie – 6 august 2023, se va desfășura cea de-a IX-a ediție a Jocurilor Francofoniei, sub semnul prieteniei și al solidarității. Ediția de anul acesta va fi găzduită la Kinshasa, în Republica Democratică Congo, și va reuni sportivi și artiști din 38 de țări.
-
Obligații pentru cluburile sportive de drept public
Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 a fost recent modificată de Legea nr. 245/2023. Cluburile sportive de drept public şi cluburile sportive de drept privat finanţate din fonduri publice în proporţie de cel puţin 50% din bugetul total anual au obligaţia de a comunica anual, prin publicare pe pagina de internet proprie, sursele financiare,…
-
Poșta Română lansează primul program de internship plătit
Compania Națională Poșta Română anunță că lansează primul program de internship plătit destinat studenților și absolvenților care fac primul pas în cariera profesională.
-
Se acordă burse de cercetare!
Ordinul nr. 20797/2023 prevede modificarea şi completarea Ordinului ministrului cercetării, inovării şi digitalizării nr. 20.319/2023 privind aprobarea normelor metodologice de acordare a finanţării burselor de cercetare, a tipurilor de cheltuieli eligibile, precum şi a modelelor documentelor necesare depunerii, contractării şi monitorizării burselor de cercetare, respectiv a premiilor prin Programul “Henri Coandă”.
-
Ministerul Educației implementează proiectul „Strengthening the management of the Romanian education system”
Ministerul Educației implementează în perioada 2022 – 2024 proiectul „Strengthening the management of the Romanian education system, by developing and implementing an efficient local and regional governance model in the pre-tertiary education system and enhancing the equity of the education system in Romania”, finanțat integral prin Instrumentul de Sprijin Tehnic gestionat de Direcția Generală Sprijin pentru…
-
A fost aprobată componenţa reţelei naţionale a şcolilor de aplicaţie pentru anul şcolar 2023 – 2024
Ordinul nr. 5041/2023 prevede aprobarea componenţei reţelei naţionale a şcolilor de aplicaţie pentru anul şcolar 2023 – 2024. În procesul de organizare şi desfăşurare a activităţilor de practică pedagogică şi de mentorat didactic, unităţile de învăţământ cu statut de şcoală de aplicaţie pot organiza consorţii şcolare constituite ca baze de practică pedagogică (BPP).