-
Legea privind inteligența artificială, votată în Parlamentul European!
Parlamentul European și-a adoptat poziția de negociere referitoare la Legea privind inteligența artificială (IA) cu 499 voturi pentru, 28 împotrivă și 93 abțineri. Ea va servi la discuțiile cu statele membre ale Uniunii despre forma finală a legii. Normele vor garanta că IA dezvoltată și utilizată în Europa respectă pe deplin drepturile și valorile Uniunii…
-
Consiliul convine asupra mandatului său de negociere cu privire la Actul privind cotarea la bursă
Consiliul a convenit asupra poziției sale cu privire la Actul privind cotarea la bursă, un pachet care va face piețele publice de capital mai atractive pentru întreprinderile din UE și va facilita accesul la capital al întreprinderilor de toate dimensiunile, în special al întreprinderilor mici și mijlocii.
-
Consiliul UE convine asupra unei abordări privind o structură a taxelor mai modernă și simplificată
Miniștrii sănătății din UE au stabilit poziția Consiliului cu privire la un regulament de modernizare și simplificare a structurii taxelor datorate Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), menit să reflecte mai bine evoluția cerințelor și a provocărilor cu care se confruntă agenția. Abordarea generală aprobată astăzi va permite Consiliului să înceapă negocierile cu Parlamentul European.
-
Comisia ia măsuri suplimentare de stimulare a investițiilor pentru un viitor durabil
Comisia a prezentat un nou pachet de măsuri pentru a valorifica și consolida bazele cadrului UE privind finanțarea durabilă.
-
Metodologia pentru aplicarea Regulamentului privind materialele şi obiectele din plastic reciclat
Ordinul nr. 1853/2023 prevede aprobarea Metodologiei pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2022/1.616 al Comisiei din 15 septembrie 2022 privind materialele şi obiectele din plastic reciclat destinate să vină în contact cu produse alimentare. Metodologia reglementează modul de informare cu privire la funcţionarea unui sistem de reciclare, de autorizare a unei tehnologii noi de reciclare, de avizare…
-
UE. Eurodeputații cer protecția urgentă a alegerilor din 2024
Parlamentul cere o strategie coordonată pentru a mări reziliența Uniunii la ingerințele străine și la manipularea informațiilor și pentru a proteja alegerile europene din 2024.
-
Mai multe Tratate au intrat în vigoare
Ordinul nr. 819/2023 prevede intrarea în vigoare a unor tratate internaţionale. La 14 februarie 2023 a intrat în vigoare Acordul – cadru dintre Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian privind implementarea celei de-a doua contribuţii elveţiene în anumite state membre ale Uniunii Europene pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene, semnat la…
-
Consiliul UE își finalizează poziția privind actul legislativ care aliniază sancțiunile pentru încălcări
Consiliul UE și-a stabilit poziția de negociere (abordare generală) pentru un act legislativ al UE care definește infracțiunile și sancțiunile pentru încălcarea sancțiunilor UE. După ce va fi adoptată, directiva va fi un instrument important pentru a garanta că încălcarea sancțiunilor nu e profitabilă.
-
Consiliul UE convine ca instalațiile industriale să furnizeze date mai bune cu privire la emisiile lor în mediu
Consiliul UE a convenit asupra mandatului său de negociere cu privire la o propunere de regulament privind raportarea datelor de mediu provenite de la instalațiile industriale și de instituire a unui Portal al emisiilor industriale. Propunerea vizează modernizarea Registrului European al Poluanților Emiși și Transferați (EPRTR), pentru a crea un portal mai cuprinzător și mai…