Category: Articole

  • Proprietar doar pe hârtie? Cum poți evacua un chiriaș?

    Cred că multe persoane s-au confruntat cu situații limită în care nu se puteau bucura de proprietatea lor, pentru că aceasta era ocupată de chiriași care stăteau fără drept în acel imobil. Ce variante îți oferă legea ca să intri în posesia propriei case? Doamna Gabi a moștenit o casă mare și frumoasă de la…

  • Intrare în insolvenţă? Sau invitaţie la faliment?

    Iarăşi plouă abundent… cu ordonanţe de urgenţă! Nici măcar schimbarea legislaţiei insolvenţei nu a fost hărăzită să se desfăşoare în linişte şi bună chibzuinţă, fiindcă acest lucru s-a înfăptuit tot printr-o ordonanţă de urgenţă, lucru ce nu se împacă de minune cu articolul 115 din legea fundamentală şi nici cu vechiul principiu al separării puterilor…

  • Ai absolvit medicina? Intri la rezidenţiat. Şi apoi?

    Din noianul de noutăţi legislative ale acestei luni de toamnă capricioasă nu puteau lipsi nici câteva reglementări privind rezidenţiatul. Asta fiindcă până la examinarea celor ce vor să ajungă medici rezidenţi mai este prea puţină vreme! În acest an, concursul (naţional) de intrare în rezidenţiat pe loc şi pe post în domeniile medicinei, stomatologiei şi…

  • Legea maidanezului

    Am învățat la școală că există legi precum cea a lui Arhimede, a lui Newton, și multe altele care au primit numele inventatorilor lor. Acum avem noutăţi legislative: o lege a câinelui maidanez. Legea câinelui maidanez a născut și va mai naște multe controverse, va împărți oamenii în două tabere, însă luarea unei decizii în…

  • Artizanatul, sursă de prosperitate. Este promovat suficient?

    În condiţiile globalizării, cadrul juridic naţional trebuie să fie înnoit şi adaptat necontenit pentru a stimula economia şi libera iniţiativă! Se spune că meşteşugul este brăţară de aur. Însă nici măcar aurul pur n-are valoare decât dacă se află în mâinile celui ce ştie să-l recunoască şi să-i dea o bună întrebuinţare. Astăzi nu se…

  • Omul potrivit la locul potrivit – reprezentarea în instanţă

    Instanţa este ultimul loc în care îşi doreşte cineva să ajungă. Dar, cum mai ales în mediul de afaceri, numai cu vorba bună nu merg lucrurile, antreprenorului nu îi este necunoscută această neplăcută destinaţie. Unde mai pui că, date fiind încurcatele dispoziţii privind competenţa teritorială alternativă – potrivit cărora un eventual reclamant are dreptul să…

  • Doctoranzi, conducători de doctorat… şi o veste nouă

    Noutăţile legislative nu ocolesc nici măcar domeniul studiilor doctorale! Dacă suntem o ţară cu numeroşi generali fără de trupe, nu se poate spune nici că prin numărul de doctori în ştiinţe ori de absolvenţi de masterat suntem mai prejos. Când una din două chelneriţe are studii universitare şi foşti corigenţi ajung să ocupe înalte funcţii…

  • Care este cheia reusitei unui proces de mediere?

    Nu putem spune ca exista o formula ideala pentru succesul medierii, dar cu siguranta exista mai multe coordonate care pot concura la acesta. Alaturi de Mediator Piatra Neamt incercam sa gasim macar o parte dintre ele. Inainte de toate, procesul promovat de Mediere Neamt reprezinta o interactiune intre oameni. Fiecare din cele doua parti implicate…

  • O zi de lucru în instanțele din România…

    Iată că a venit toamna! Elevii se plimbă mândrii pe stradă cu ghiozdanele noi-nouțe și povestesc cu drag cum au petrecut vacanța de vară. Încă un an școlar a început. Chiar și instanțele de judecată au revenit din vacanța judecătorească care s-a încheiat  la 1 septembrie. Deși gândul ne zboară încă la vacanță care  a…

  • Evaluări… pentru judecători. Ce notă merită justiţia?

    Hotărârile judecătorului pot schimba total viaţa justiţiabililor, atât a celor aflaţi în postura de a primi ceea ce le-a fost răpit ori ceea ce merită, cât şi a celor care trebuie să înapoieze ceea ce nu li se cuvine. Din pricina acestei uriaşe responsabilităţi nu putem lua de pe stradă primul trecător, punându-l să decidă…