-
ÎCCJ. Sesizare admisă cu privire la unele dispoziţii din Legea contenciosului administrativ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la interpretarea unor dispoziţii din Legea contenciosului administrativ.
-
Martorul denunţător beneficiar al cauzei de nepedepsire poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă!
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Obiectul sesizării are în vedere “Dacă martorul denunţător beneficiar al cauzei de nepedepsire, prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal, sau de…
-
Modificări privind ocuparea funcţiilor de conducere în unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare!
În prezent Legea educaţiei naţionale prevede că pot ocupa funcţii de conducere, de îndrumare şi de control în unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare doar cadrele didactice membre ale Corpului naţional de experţi în management educaţional.
-
Măsuri specifice de prevenire a răspândirii virusului pentru activităţile de operare a plajelor turistice
În Monitorul Oficial nr. 560/2021 a fost publicat Ordinul nr. 707/2021 pentru aprobarea Normei privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS – CoV – 2 pentru activităţile de operare a plajelor turistice. Operatorii economici trebuie să asigure măsuri pentru respectarea unei distanţe de 2 m (stânga/dreapta, faţă/spate) între şezlongurile care sunt utilizate…
-
ÎCCJ. Societăţile reglementate de legi speciale continuă să fie supuse acestora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiunea de drept privind art. 222 din Legea nr. 31/1990 şi art. 1.928 din Codul civil.
-
Centrul Euro – Atlantic pentru Rezilienţă, organ de specialitate al administraţiei publice centrale!
Centrul Euro – Atlantic pentru Rezilienţă, structură de expertiză şi cercetare – dezvoltare se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Afacerilor Externe. În Monitorul Oficial nr. 535/2021 a fost publicată Hotărârea nr. 565/2021 privind organizarea şi funcţionarea Centrului Euro – Atlantic pentru Rezilienţă, precum…
-
Noutăţi privind procedura de anulare a obligaţiilor de plată accesorii!
Ordinul nr. 243/2021 prevede modificarea Procedurii de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 322/2020 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 534/2021.