Fondul de garantare asigură plata creanţelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă şi din contractele colective de muncă încheiate de salariaţi cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de deschidere a procedurii insolvenţei şi faţă de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parţiale a dreptului de administrare, denumiţi în continuare angajatori în stare de insolvenţă.

Legea 200/2006 reglementează constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale.

Potrivit actului normativ menţionat din resursele Fondului de garantare se suportă, în limitele şi în condiţiile prevăzute în prezentul capitol, următoarele categorii de creanţe salariale:
a) salariile restante;
b) compensaţiile băneşti restante, datorate de angajatori pentru concediul de odihnă neefectuat de salariaţi, dar numai pentru maximum un an de muncă;
c) plăţile compensatorii restante, în cuantumul stabilit în contractul colectiv de muncă şi/sau în contractul individual de muncă, în cazul încetării raporturilor de muncă;
d) compensaţiile restante pe care angajatorii au obligaţia de a le plăti, potrivit contractului colectiv de muncă şi/sau contractului individual de muncă, în cazul accidentelor de muncă sau al bolilor profesionale;
e) indemnizaţiile restante, pe care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a le plăti pe durata întreruperii temporare a activităţii.

Potrivit art. 15 reanţele salariale prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a), c), d) şi e), de mai sus,  se suportă pentru o perioadă de 3 luni calendaristice. Iar o altă solicitare privind plata creanţelor salariale poate fi făcută numai dacă perioada prevăzută este mai mică de 3 luni.

Potrivit ştirilor juridice a fost sesizată ICCJ să se pronundţe asupra: dacă perioada la care se referă art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006, cu modificările ulterioare, este perioada care începe exact de la data deschiderii procedurii insolvenţei, înainte sau înapoi cu 3 luni sau această perioadă poate cuprinde oricare 3 luni calendaristice anterioare sau ulterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei, cu încadrarea în termenul general de prescripţie;
Şi dacă perioada de 3 luni anterior menţionată se raportează exclusiv la data deschiderii procedurii insolvenţei sau se poate raporta şi la data intrării angajatorului în faliment, în situaţia în care dreptul de administrare al angajatorului nu a fost ridicat odată cu deschiderea procedurii de insolvenţă.

ICCJ prin Decizia nr. 16/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 319/2018 a admis sesizarea. Astfel, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.850/2006, cu modificările ulterioare, stabileşte că:
– perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se situează în intervalul de referinţă de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă – 3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă;
– perioada de 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se raportează exclusiv la data deschiderii procedurii insolvenţei.