Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac iar obiectele şi motivele acesteia sunt strict reglementate în legislaţie. Art. 503 C. de procedură civilă prevede că hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen sau dacă instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. Aceste dispoziţii, cu excepţia motiivului când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, se aplică şi hotărârilor instanţelor de apel. Mai multe critici au fost aduse acestor din urmă prevederi constituind şi motivul invocării unei excepţii de neconsttuţionalitate.

Ca şi motivare s-a motivat că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu permit apelantului dintr-o cauză care nu poate fi atacată cu recurs să formuleze contestaţie în anulare întemeiată pe acest motiv. Astfel, neanalizarea unor motive de apel în limitele devoluţiunii poate crea părţii un prejudiciu, întrucât nu are deschisă calea de atac a recursului.

Curtea Constituţională a reamintit faptul că apelul este o cale de atac ordinară şi devolutivă – prin care se rejudecă în fond cauza – spre deosebire de recurs, care are caracter nedevolutiv în configuraţia actualului Cod de procedură civilă. Totodată, apelul poate fi formulat pentru orice motiv de fapt şi de drept. Fiind o cale de atac ordinară, legea nu stabileşte în mod expres motivele pentru exercitarea apelului şi, prin urmare, acesta poate fi formulat pentru orice motiv de netemeinicie sau de nelegalitate a hotărârii atacate, precum şi pentru oricare din motivele pe care legea le prevede pentru exercitarea căilor extraordinare de atac. În concluzie, Curtea a reţinut că lipsa posibilităţii de a exercita contestaţia în anulare pentru omisiunea instanţei de apel de a cerceta “un motiv de casare” este o consecinţă firească a caracterului ordinar şi devolutiv al apelului, fără a aduce atingere principiului egalităţii în faţa legii şi accesului liber la justiţie. În mod firesc Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia prin Decizia nr. 415/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 683/2016.

În concluzie, trebuie să avem în vedere că o eventuală admitere a excepţiei de neconstituţionalitate ar transforma calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare speciale într-o cale de atac ordinară, din moment ce instanţa care va soluţiona contestaţia în anulare ar trebui să reanalizeze motivele de apel, acestea nefiind structurate de lege ca atare, ci putând fi formulate orice critici de apelant cu privire la hotărârea instanţei care a judecat fondul.