Pentru unii angajaţi, activitatea profesională nu e doar un simplu mijloc de câştigare a existenţei, ci reprezintă o veritabilă plăcere. Aşa se întâmplă la cei care au ştiut ori au putut să-şi aleagă meseria în funcţie de aptitudinile native.

Pe lângă remuneraţia lunară ei sunt răsplătiţi zilnic… prin tone de satisfacţie. E ca şi cum ar fi plătiţi spre a-şi practica hobby-ul. Aceştia sunt privilegiaţii pentru care munca e o pasiune pură, indiferent care le-ar fi domeniul de activitate. Şi fiindcă pasionaţii de muncă excelează în ceea ce fac, nici satisfacţiile financiare nu-s de colo!

La polul opus sunt cei care nu ratează niciodată “depresia de duminică seara”.  La serviciu, ei stau întruna cu ochii pe ceas. Mai sunt 5 minute până la terminarea programului? Ei deja dărâmă uşile, să evadeze. Când vine vorba de salarizare, acest tip de lucrători declară: “noi ne prefacem că muncim, ei se fac că ne plătesc”. Un astfel de angajat va socoti meticulos zilele rămase până la concedii şi sărbători şi va aplauda frenetic iniţiativele celor care propun introducerea unor noi zile libere.

 

Unii vor sărbători… muncind!

Ultimele tendinţe converg către sporirea numărului de zile în care, sub motiv (uneori pretext!) de mare sărbătoare, nu se lucrează. Însă, pentru cine-i pasionat de munca sa, anul întreg e o sărbătoare. Alţii, de voie de nevoie, lucrează şi-n zilele de sărbătoare legală, întrucât sunt angajaţii unor unităţi unde activitatea se desfăşoară la “foc continuu”.

Recent, a fost înregistrată la Senat, în vederea dezbaterii, o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Codului Muncii cu privire la munca în zilele de sărbătoare legală.

La art. 139 din Codul Muncii sunt enumerate zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează (primele două zile de Paşti, Rusalii şi Crăciun; 1 decembrie… şi restul). Se mai precizează, tot acolo, că acordarea zilelor libere se va efectua de către angajatori.

Pentru salariaţii care au altă religie decât cea creştină s-au acordat, în spiritul unui tratament echitabil, non-discriminator, câte două zile libere pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate de către cultele religioase recunoscute.

Când e rost de zile libere, până şi ateii cei mai neînduplecaţi se lasă domoliţi de atmosfera de Crăciun, la unison cu majoritatea. Nici internaţionaliştii sadea nu cer cu insistenţă să lucreze de ziua naţională a României, iar de «1 mai muncitoresc» cam tot angajatul ţine să sărbătorească… cât mai departe de locul de muncă. La odihnă şi petreceri, înainte!

Iniţiatorii proiectului de lege pentru modificarea art. 141, 142 şi 260 din Codul Muncii, înregistrat la Senat pentru dezbatere sub numărul B492/2014 intenţionează să aducă noi ştiri juridice pentru salariaţi şi angajatori.

Actualmente, la art. 141 din Codul Muncii se arată că prevederile referitoare la zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează (Crăciun, Rusalii etc.) nu se vor aplica la acele locuri de muncă în care activitatea nu poate fi sistată din pricina specificului procesului de producţie sau al activităţii desfăşurate.

Iniţiatorii noului proiect de lege ar vrea să introducă, cu titlu de ştiri juridice, posibilitatea ca şi celelalte categorii de angajatori să-şi poată desfăşura activitatea în zilele de sărbătoare legală, cu condiţia informării Inspectoratului Teritorial de Muncă în raza căruia au puncte de lucru sau desfăşoară activităţi declarate.

ITM-ul va fi informat cu minimum 48 de ore înaintea datei sărbătorilor legale în care angajatorul doreşte ca unii dintre lucrătorii săi să fie prezenţi la firmă, să lucreze. În cuprinsul informării trebuie să fie integrat şi programul de lucru aferent zilelor de sărbătoare legală. Nu va trebui să lipsească nici tabelul care trebuie să includă numele şi dovada încuviinţării salariaţilor de a lucra în zilele în care colegii lor vor sta fără griji, acasă.

Dar munca desfăşurată în vreme ce mai toată lumea îşi vede de odihnă ori de petreceri, nu va rămâne nerăsplătită. Angajaţii care vor munci la zi de sărbătoare legală or să beneficieze din partea angajatorilor de un spor de 100%, aplicat la salariul de bază pentru fiecare oră de activitate ori vor primi ore libere plătite, nu mai târziu de 30 de zile de la data sărbătorii petrecută muncind cu sârg. Vor beneficia de câte două ore plătite pentru fiecare oră muncită.

Dacă proiectul va beneficia de susţinerea parlamentarilor, devenind lege şi fiind publicat în “Monitorul oficial”, s-ar putea ca mulţi dintre petrecăreţii notorii să devină, subit, extrem de interesaţi să meargă la serviciu la zi de sărbătoare. Vor fi cu atât mai motivaţi cu cât au şi şansa de-a activa la un angajator unde salariile sunt generoase!

 

Ai uitat să înştiinţezi ITM-ul? Te paşte amenda!

Unul dintre capitolele Codului Muncii, ale cărui prevederi angajatorii n-ar vrea nicicând să le cunoască pe propria piele, este cel privind răspunderea contravenţională. Legislaţia muncii a fost mereu deosebit de “generoasă” cu contravenienţii.

Se aplică amenzi pe bandă rulantă: pentru nerespectarea reglementărilor privind salariul minim pe economie (o găselniţă menită a mări încasările statului, nu bunăstarea angajatului!), împiedicarea participării la grevă a salariaţilor, munca “la negru”, încălcarea prevederilor privind munca de noapte şi numeroase altele.

Statul trece cu vederea numeroase nereguli din ograda proprie sau în ceea ce-i priveşte pe slujbaşii săi, dar cât priveşte întreprinderile private, mai ales dacă sunt firme mici, el păzeşte cu o intransigenţă de Cerber legislaţia muncii.

Dacă noua propunere legislativă se va bucura de succes în Parlament, văzând, apoi, lumina tiparului în “Monitorul Oficial” ar urma ca, în cazul în care un angajator nu informează Inspectoratul Teritorial de Muncă cu privire la desemnarea unor salariaţi pentru a desfăşura activitate în zilele de sărbătoare în care nu se lucrează, omisiunea sa va atrage amenzi severe, al căror cuantum ar putea porni de la 5.000 lei şi ajunge până la 10.000 lei.

Salariaţii pasionaţi, dependenţi de muncă, aproape că nu-şi găsesc locul în zilele de repaus, aşteptând cu neastâmpăr să revină la serviciu. Aceştia seamănă mai degrabă cu niponii, care întreţin un veritabil cult al muncii şi spun că ea se numără printre cele mai mari bucurii ale vieţii.

Se susţine că în România salariaţii muncesc peste media europeană, ca număr anual de zile şi de ore. Dar productivitatea muncii rămâne foarte redusă. Prin urmare, nici la salarizare nu strălucim. Din contră!

Un număr crescut de zile de repaus nu conduce, obligatoriu, la o productivitate mai mare a muncii. Şi nici la performanţă economică. În Europa, campioane la numărul de zile libere sunt Spania şi Grecia. La situaţia noastră economică, deloc admirabilă, n-ar trebui să mai jubilăm la introducerea unor noi zile libere. Să nu ne furăm, singuri, căciulile!

Dacă productivitatea şi gradul de ocupare a forţei de muncă vor creşte realmente – şi nu doar pe hârtie, vom avea, apoi, destul timp să şi sărbătorim… creşterea economică.