Mi-aş dori ca toată lumea să fie aşa pozitivă ca vecina mea de la etajul doi. Este un om care are un zâmbet şi o vorbă bună pentru fiecare. Nu ştiu dacă primeşte ceva în schimbul faptului că are un suflet aşa de bun …ca pâinea caldă. Viaţa nu i-a oferit doar zâmbete. Este o mamă care îşi creşte singură copilul şi are grijă de părinţii săi cu un devotament exemplar. Lucrează ca asistentă medicală la urgenţe. Viaţa ei se împarte între familia ei de acasă şi familia de la serviciu. Îşi iubeşte meseria, îi place să aline suferinţele oamenilor atât cât poate. În cele mai posomorâte zile, când o întâlneam, zâmbetul ei mă revigora şi îmi dădea energie. Îmi ziceam : “eu de ce nu pot fi aşa?”

O admiram foarte mult pentru felul ei pozitiv de a fi şi de a vedea viaţa. Chiar am întrebat-o odată: “Care este secretul tău?”  M-a privit în ochi, mi-a zâmbit şi mi-a spus: ”Eu când vin de la serviciu îmi pun toate grijile de peste zi în acest copac din faţa blocului şi le las acolo până a doua zi când plec… Este “copacul grijilor”. Astfel, când intru în casă, uit de toate problemele şi mă bucur de momentele petrecute alături de familia mea! Ăsta este marele secret! Dacă vrei poate fi şi copacul tău… De tine depinde!” Din acea zi viaţa mea s-a schimbat în bine. Îi mulţumesc!

Acum ceva vreme m-am întâlnit cu ea în faţa blocului şi în locul unui zâmbet cu care eram obişnuită, am văzut un om apăsat de probleme, pe care nici „copacul grijilor” nu reuşea să-l mai ajute. Mi-a spus că băiatul ei a fost bolnav, l-a vegheat nopţile şi lipsa somnului şi-a spus cuvântul la serviciu unde nu a mai dat acelaşi randament. În consecinţă, conducerea spitalului îi aducea la cunoştinţă că îi reduce salariul o perioadă de timp. O durea că nu i-au dat  şansa să se apere şi să explice clar motivele comportamentului său şi considera că ar fi fost util ca cei din conducerea spitalului să fi avut timp suficient pentru a cerceta îndeaproape lucrurile.

Legiuitorul parcă a intuit că multe persoane s-au aflat în situaţia vecinei mele şi ar fi util să reglementeze anumite prevederi din Codul Muncii, prevederi care au creat nedreptaţi, frustrări şi nu în ultimul rând, o practică neunitară la nivelul instanţelor de judecată.

Astfel, în Monitorul Oficial numărul 817 din 05.12.2012 s-a publicat Decizia nr.16/12.11.2012 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General a României. Această decizie a intrat în vigoare începând cu 5 decembrie 2012 şi se va aplica pentru procesele ulterioare publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Decizia are ca obiect aplicarea unitară de către instanţele de judecată a prevederilor art. 252 alin. 1 din Codul Muncii. Acest articol prevede că: ”Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.” Având în vedere că instanţele interpretau după propria convingere conţinutul articolului şi soluţiile în cadrul proceselor ce aveau acelaşi obiect erau diferite, Procurorul General a României a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu acest recurs în interesul legii în scopul de a crea o practică unitară cu privire la data de la care curge termenul de 30 zile în care angajatorul poate aplica sancţiunea disciplinară.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că data de la care curge termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancţiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării discplinare prealabile la registratura unităţii, moment în care dobândeşte dată certă şi este înregistrat în registrul de evidenţă generală al angajatorului.

Când reprezentantul angajatorului este sesizat cu o faptă prin care s-au încălcat normele ce guvernează raporturile de muncă, nu suntem în faţa unei abateri disciplinare pentru că până la încheierea cercetării disciplinare făptuitorul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. După încheierea cercetării prealabile şi finalizarea raportului referitor la abaterea respectivă, angajatorul decide dacă va emite sau nu o decizie de abatere disciplinară la adresa făptuitorului.

În decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că: ”legiuitorul produce confuzie prin folosirea sintagmei “luarea la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare”, în loc de “luarea la cunoştinţă despre constatarea abaterii disciplinare”, deoarece numai “fapta” putea fi săvârşită, în timp ce abaterea disciplinară are un conţinut complex, incluzând noţiunea de “faptă”, şi impune verificarea elementului subiectiv, adică a existenţei vinovăţiei, precum şi a îndeplinirii celorlalte condiţii impuse de art. 247 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care o defineşte. Prin urmare, pentru rigurozitatea exprimării, trebuia să se aibă în vedere că abaterea disciplinară nu putea fi săvârşită, ci constatată.”

Art. 252 alin. 1 din Codul Muncii identifică două termene de prescipţie însoţite de momentele de la care curg aceste termene. Astfel, există termenul de 30 de zile pentru „data luării la cunoştinţă de despre săvârşirea abaterii disciplinare” şi cel de 6 luni “de la data săvârşirii faptei”.

Decizia nr. 16/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie susţine că: ”legiuitorul a reglementat şi un termen maxim de prescripţie de 6 luni, în care poate fi aplicată sancţiunea disciplinară, în scopul de a nu permite angajatorului să îşi exercite abuziv prerogativele şi să prelungească nepermis cercetarea prealabilă şi aplicarea sancţiunii, aspect de natură a afecta raporturile de muncă prin crearea unei stări de nesiguranţă a salariatului privind securitatea locului său de muncă.”

Jurisprudenţa a fost neunitară în materia art. 252 alin. 1 din Codul Muncii, deoarece unele instanţe de judecată considerau că termenul de 30 de zile include şi perioada cercetării prelabile. În această situaţie angajatul putea fi supus aşa cum apare în recursul în interesul legii „la presiuni cauzate de procedura cercetării disciplinare”.

Aşa a păţit şi vecina mea. Pe lângă problemele de acasă, presiunea exercitată de angajator asupra sa i-a creat un sentiment de frustrare şi nesiguranţă.

Prin admiterea acestui recurs în interesul legii s-a urmărit atât realizarea unei practici unitare la nivelul instanţelor de judecată, cât şi protejarea intereselor angajatului şi angajatorului, în sensul de a acorda timp suficient angajatorului să efectueze o cercetare prealabilă corectă, complexă, fără a fi condiţionat să o finalizeze într-un timp anume.

Dacă veţi şti de când curg cele 30 de zile în care angajatorul vă poate aplica sancţiunea disciplinară, vă veţi putea susţine punctul de vedere în faţa acestuia şi vă veţi putea apăra cum se cuvine.

Dacă nici aşa nu veţi izbândi, imaginaţi-vă un „copac al grijilor” care se va împovăra cu toate problemele voastre, lăsându-vă să vă bucuraţi de clipele alături de cei dragi!