Noutăți privind constituirea și aderarea la un grup sindical!


Legea dialogului social nr. 367/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1238/2022.

Persoanele încadrate cu contract individual de muncă sau aflate într-un raport juridic de muncă, funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special, membrii cooperatori şi agricultorii, lucrătorii independenţi, în condiţiile legii, au dreptul, fără nicio îngrădire sau autorizare prealabilă, să constituie şi/sau să adere la un sindicat.

Şomerii au dreptul să adere sau să rămână membri de sindicat. Şomerii membri de sindicat nu vor fi luaţi în considerare la stabilirea numărului de membri de sindicat în raport cu care se constată reprezentativitatea sindicatului.

Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puţin 10 angajaţi/lucrători din aceeaşi unitate sau de cel puţin 20 de angajaţi/lucrători din unităţi diferite ale aceluiaşi sector de negociere colectivă.

Nicio persoană nu poate fi constrânsă să facă sau să nu facă parte, să se afilieze sau nu, ori să se retragă sau să nu se retragă dintr-o organizaţie sindicală constituită la nivelul unităţii sau într-o altă unitate.

O persoană poate face parte, în acelaşi timp, numai dintr-o singură organizaţie sindicală la acelaşi angajator.

Menționăm că angajaţii minori, de la împlinirea vârstei de 16 ani, pot fi membri ai unei organizaţii sindicale, fără a fi necesară încuviinţarea prealabilă a reprezentanţilor lor legali.