Pentru unii angajatori, zilele de sărbătoare legală aduc în prim plan o problemă al cărei răspuns, în pofida aparenţelor, nu este întotdeauna uşor de obţinut: în ce condiţii se poate lucra, fără a încălca Codul muncii şi fără a căpăta vreo sancţiune? Recent, în atenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a ajuns o chestiune de acest soi.

Chestiunea juridică pe care ÎCCJ a trebuit s-o lămurească era următoarea: dacă fapta angajatorului de a desfăşura activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale în zilele de sărbătoare legală întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei de neacordare a zilelor libere (potrivit prevederilor Codului muncii), în condiţiile în care angajatorul a asigurat compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau angajatul a beneficiat de un spor la salariul de bază de cel puţin 100% din salariul de bază.

Ce spune legea?

Acordarea zilelor libere se face de către angajator. Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: 1-2 ianuarie, primele două zile de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie (Sf. Andrei), 1 decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun; două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de către cultele religioase legale, dar necreştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Sunt stabilite, prin HG, programe de lucru adecvate şi obligatorii, pentru unităţile sanitare şi cele de alimentaţie publică, pentru asigurarea asistenţei sanitare şi a aprovizionării populaţiei cu hrană. Prevederea privind zilele libere nu se pune în practică la locurile de muncă unde activitatea nu poate fi întreruptă din pricina caracterului procesului de producţie sau a specificului activităţii.

Celor ce activează în unităţile sanitare şi în cele de alimentaţie publică sau la locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie ori “specificului activităţii” li se va asigura compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă, din motive temeinice, zilele libere nu vor fi acordate, aceşti angajaţi vor beneficia, pentru munca desfăşurată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu se poate situa sub 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Pe de altă parte, din OG 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă (art. 8) reiese că structurile de vânzare en detail şi cele în care se prestează servicii de piaţă pot fi deschise publicului toată săptămâna. Că fiecare comerciant îşi stabileşte orarul de funcţionare, cu respectarea prevederilor legislaţiei muncii şi cu condiţia respectării reglementărilor în vigoare privind liniştea şi ordinea publică şi în conformitate cu solicitările autorităţilor administraţiei publice locale privind continuitatea unor activităţi comerciale sau de prestări de servicii, în funcţie de nevoile consumatorilor.

Ce reiese din jurisprudenţă?

Unele instanţe au considerat că fapta angajatorului de-a desfăşura activităţi de comercializare a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale în zilele de sărbători legale nu constituie contravenţia de la art. 260 alin. (1), lit. g) din Codul muncii, nefiind aplicabilă sancţiunea prevăzută (amendă de 5000-10000 lei).

Soluţia aceasta a fost motivată prin dispoziţiile Codului muncii, ce prevăd zilele în care nu se lucrează, a prevederilor potrivit cărora salariaţilor ce activează în unităţile prevăzute de lege şi la locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau “specificului activităţii” li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile şi a prevederilor conform cărora atunci când nu se acordă zile libere, salariaţii vor beneficia, pentru munca depusă în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază.

În analiza sintagmei “specificul activităţii”, s-a considerat că se face referire la o largă gamă de unităţi, printre care şi cele din transporturi, telecomunicaţii, aprovizionare cu apă, cu energie, alimente, comerţul cu amănuntul (centre comerciale, magazine). Tot în susţinerea acestei opinii, au fost evocate şi amintitele dispoziţii ale OG 99/2000.

Au existat, însă, şi instanţe care au considerat că activitatea de comercializare a produselor nealimentare la zi de sărbătoare legală constituie contravenţia menţionată, fără a ţine socoteală de faptul că angajatorul a compensat zilele lucrate cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau că a acordat un spor la salariul de bază (minim 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru).

Potrivit acestui secund punct de vedere, lucrătorii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege. Drept consecinţă, va fi nulă orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute salariaţilor sau limitarea lor.

Totodată, s-a apreciat că acordarea zilelor libere corespunzătoare sau a sporului cuvenit pentru cei care lucrează în zilele de sărbătoare legală nu poate fi un argument, întrucât aceste modalităţi de compensare au fost reglementate numai pentru anumite unităţi (sanitare, de alimentaţie publică). Nici eventualul acord al angajaţilor privind prestarea activităţii în zilele de sărbătoare legală n-ar putea fi luat în considerare.

Care a fost soluţia ÎCCJ? Vom vedea numaidecât!

Rezolvarea…

Potrivit recentelor ştiri juridice, Decizia nr. 22/2015 a ÎCCJ a fost publicată în „Monitorul Oficial” 876/2015. ÎCCJ a admis recursul în interesul legii, pe care l-a declarat procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

S-a stabilit că fapta angajatorului de a desfăşura activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale şi în zilele de sărbători legale nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei de încălcare a prevederii privind acordarea zilelor libere corespunzătoare sărbătorilor legale (contravenţia de la art. 260 alin. 1, lit. g, Codul Muncii), atunci când angajatorul a asigurat compensarea cu timp liber în următoarele 30 de zile sau angajatul a beneficiat de un spor la salariul de bază de cel puţin 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de activitate.

Prin remedierea oricărei neclarităţi legislative se elimină arbitrariul, nesiguranţa, posibilităţile de abuz venit din partea organelor de control. Certitudinea, chiar şi atunci când nu-ţi e favorabilă, este preferabilă oricând situaţiei în care, deşi faci toate eforturile ca să te conformezi unei legislaţii cu ambiguităţi, te simţi mereu expus la o interpretare tendenţioasă şi aplicare abuzivă. Din fericire, mai există şi justiţie, aceasta fiind cel mai bun leac pentru contracararea abuzurilor funcţionăreşti!