Tag: parinti

  • Când îți poți înscrie copilul în clasele primare și ce reguli noi se aplică pentru anul școlar 2015-2016?

    Prima zi de școală! Câți dintre noi nu și-o amintesc, de parcă ar fi fost ieri. Emoții, vise, încântarea de a-ți cunoaște noii colegi de clasă și pe învățătoarea care îți va desluși tainele abecedarului. Emoții la fel de mari au încercat părinții și bunicii care au fost alături de tine în prima zi dintr-o…

  • Părinții care au primit bani în plus de la stat pot beneficia de restituiri sau scutiri de plată. Ce trebuie să facă?

    Deseori, se spune: „cine nu muncește, nu greșește!„ Dar ce te faci când greșeala de calcul a funcționarului public certat cu aritmetica te aduce în situația de a fi bun de plată, fără ca tu să ai vreo vină? Așa s-a întâmplat cu părinții cărora le-au fost calculate greșit sumele primite cu titlu de indemnizații pentru creșterea…

  • Notele vor putea fi contestate atât de elev cât şi de părintele acestuia

    Noul Regulament de organizare a unităţilor din preuniversitar prevede că atât elevul cât şi părintele, tutorii sau susţinătorii legali ai acestuia vor avea dreptul de a contesta rezultatele evaluărilor de la clasă, solicitând învăţătorului sau profesorului să le justifice în termen de cinci zile de la comunicare. În cazul în care justificarea rezultatelor de către…

  • Profesia de bonă … meserie cu acte în regulă!

    Generația cu cheia de gât a crescut fără bonă sau babysitter. Astăzi, însă, aceeași generație este pusă în fața alegerii unei bone pentru proprii copii. Plaja de oferte, unde poți căuta și alege, este variată: sunt bone de origine română, filipineză sau altă etnie, tinere sau având o vârstă mai înaintată. Unele îți sunt recomandate…

  • Semnarea contractului educaţional între şcoală şi părinţi

    La 5 septembrie, Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, care prevede semnarea unui contract educaţional între şcoală şi părinţi. Modelul contractului educaţional va fi particularizat la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar, prin decizia consiliului de administraţie, după consultarea consiliului reprezentativ al…

  • Proiect: introducerea catalogului online. Vei putea vedea oricând notele copilului tău!

    Rezultatele de la examenele de bacalaureat desfăşurate în ultimii ani au arătat, cu probe greu de tăgăduit, că au apus vremurile în care şcoala românească se mândrea cu generaţiile de absolvenţi bine pregătiţi care ieşeau pe porţile sale. Astăzi, suntem faimoşi pentru alte lucruri, în Europa. Lucruri ce nu vădesc o bună educaţie! Unii dintre…

  • Prevederile Legii nr. 91/2014

    În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 496 din data de 2 iulie 2014 a fost publicată Legea nr. 91/2014 privind acordarea unei zile lucrătoare libere pe an pentru îngrijirea sănătăţii copilului. Prezentul act normativ prevede acordarea unei zile lucrătoare libere pentru îngrijirea sănătăţii copilului, în scopul de a asigura posibilitatea părinţilor sau reprezentanţilor legali…

  • Zi liberă la începerea şcolii pentru părinţi

    Pentru ca părinţii să îşi poată însoţi copii, care sunt elevi în învăţământul preuniversitar, în ziua de începere a fiecărui an şcolar, Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a decis ca această zi să fie acordată ca zi liberă părinţilor, cu recuperare în următoarele 30 de zile calendaristice.   În urma dezbaterilor din comisie, proiectul a fost adoptat, fiind…

  • Amenzi pentru părinţii care îşi folosesc copii în scopuri personale

    Potrivit Noului Cod Civil, părinţii au atât drepturi, cât şi obligaţii, cum ar fi creşterea copilul, asigurarea educaţiei şi dezvoltării intelectuale, precum şi întreţinerea acestuia până la vârsta de 26 ani. Există situaţii în care părinţii riscă amenzi usturătoare (circa 500-1000 lei), cum ar fi atunci când pleacă în străinătate şi îşi lasă copiii singuri.…