Semnarea contractului educaţional între şcoală şi părinţi


lc+olesea
La 5 septembrie, Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, care prevede semnarea unui contract educaţional între şcoală şi părinţi.

Modelul contractului educaţional va fi particularizat la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar, prin decizia consiliului de administraţie, după consultarea consiliului reprezentativ al părinţilor.

Contractul educaţional va fi valabil pe toată perioada de şcolarizare în cadrul unităţii de învăţământ, iar eventualele modificări se vor putea face printr-un act adiţional acceptat de ambele părţi, care se va ataşa contractului.

Documentul va cuprinde în mod obligatoriu:
datele de identificare a părţilor semnatare (şcoala şi părinţii),
– scopul pentru care se încheie contractul educaţional,
– drepturile părţilor,
– obligaţiile părţilor,
– durata valabilităţii contractului, alte clauze.

Contractul se va încheia în două exemplare originale, unul pentru părinte/tutorele legal instituit, altul pentru unitatea de învăţământ şi va produce efecte de la data semnării.