Amenzi pentru părinţii care îşi folosesc copii în scopuri personale


lc-oLESEA
Potrivit Noului Cod Civil, părinţii au atât drepturi, cât şi obligaţii, cum ar fi creşterea copilul, asigurarea educaţiei şi dezvoltării intelectuale, precum şi întreţinerea acestuia până la vârsta de 26 ani.

Există situaţii în care părinţii riscă amenzi usturătoare (circa 500-1000 lei), cum ar fi atunci când pleacă în străinătate şi îşi lasă copiii singuri. În acest caz părinţii vor fi obligaţi să desemneze o persoană care să se ocupe de întreţinerea acestora, pe toată perioada absenţei lor.

Atunci când părintele exercită singur autoritatea părintească şi urmează să plece în străinătate pentru a munci, are obligaţia de a notifica acest lucru serviciului public de asistenţă socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi ţara.

Deasemenea vor fi pedepsiţi şi acei părinţi care îşi folosesc copiii pentru a obţine avantaje personale sau materiale. În ceea ce priveşte administrarea bunurilor copiilor, părinţii au atât dreptul, cât şi obligaţia de a administra bunurile copilului lor minor, precum şi de a-l reprezenta în actele juridice civile ori de a-i încuviinţa aceste acte.

Pe lângă acesta părinţii sunt obligaţi conform legii să nu întreprindă pedepse fizice copiilor săi, pedepse ce pot afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoţională a acestora. Codul Penal prevede şi pedepse cu închisoarea pentru acei părinţi care nu-şi vor lasă copiii să meargă la şcoala.