-
Avocatul Poporului ar putea ataca, astăzi, la CCR ordonanţa privind modificarea C. penal
Potrivit unor surse Avocatul Poporului ar putea ataca astăzi la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codului Penal. După ce acesta a anunţat că ordonanţa nu poate fi atacată, acestuia i-a fost prezentată un precedent judiciar. Astfel, pe 9 octombrie Avocatul Poporului a atacat OUG 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de…
-
Ce au susţinut ambasadele în declaraţia comună referitor la ultimele modificări din justiţie?
Ambasadele Statelor Unite, Belgiei, Canadei, Franţei, Germaniei și Olandei transmit, într-o declaraţie comună, o serie de critici la adresa Guvernului pe tema OUG privind Codurile penale, cerând abrogarea acesteia. Redăm mai jos conţinutul declaraţiei: „Noi, partenerii şi aliaţii internaţionali ai României ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la acţiunile Guvernului României din noaptea de 31…
-
România riscă penalități pentru gropile de gunoi neconforme!
România riscă să plătească, începând din acest an, o amendă de 124.000 de euro pe zi pentru faptul că autoritățile nu au reușit să închidă depozitele municipale de deșeuri neconforme, potrivit datelor cuprinse în proiectul de Ordonanță care modifică o serie de prevederi ale OUG nr. 196/2005 privind taxa pentru depozitarea deșeurilor, postat pe site-ul…
-
Infracţiunea de fraudă informatică este condiţionată de obţinerea unui folos material!
Fapta de acces ilegal la un sistem informatic este sancţionată de dispoziţiile penale. Art. 360 C. penal prevede că accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. În cazul în care fapta a fost săvârşită cu privire la un sistem informatic la care,…
-
Normele privind acordarea titlului de incubator de afaceri au fost aprobate!
Normele privind acordarea titlului de incubator de afaceri au fost aprobate, miercuri, prin Ordin de Ministru, se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Prin Ordin se aprobă normele de aplicare privind „Incubatoarele de afaceri”, titlul de incubator care va fi acordat solicitanților, regulamentul de selectare și numire a administratorului…
-
Reglementarea contestaţiei în anulare respectă dreptul la un proces echitabil?
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi invocată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege. Mai mult în art. 427 C. procedură penală se prevede că aceasta poate fi făcută de oricare dintre părţi, de persoana vătămată sau de către procuror. Îar în cererea de contestaţie în anulare contestatorul trebuie…
-
Dispoziţii penale suspecte de neconstituţionalitate!
Probele în procesul penal sunt foarte importante. Potrivit legislaţiei, constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Potrivit ştirilor juridice, două excepţii de…
-
Ajutor de minimis pentru tomate! Care este suma pe care o poate primi beneficiarul?
Statul îşi propune să încurajeze şi să susţină producătorii agricoli şi în special pe cei care cultivă tomate. O noutate legislativă este reprezentată de Hotărârea nr. 39/2017 pentru aprobarea schemei “Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”, beneficiarilor, condiţiilor de eligibilitate, modului de acordare a ajutorului de minimis, valorii…
-
Deciziile Guvernului, impact major în relațiile economice ale statului și mediului de afaceri cu partenerii internaționali!
Patronatele au afirmat că recentele decizii ale Guvernului privind modificarea legislației penale, deși vizează sfera juridică, vor avea impact major în relațiile economice pe care statul și mediul de afaceri le au cu partenerii internaționali, din cauza lipsei de încredere pe care o vor genera, putând pune în pericol țintele de creștere economică a României.…
-
Majorarea preţurilor electricităţii ar putea afecta alimentarea cu energie electrică a consumatorilor casnici
Asociaţia Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) avertizează că majorarea preţurilor electricităţii din ultimele zile ar putea să afecteze alimentarea cu energie electrică a consumatorilor casnici. Majorările excesive şi repetate ale preţurilor energiei electrice tranzacţionate pe pieţele centralizate, precum şi numeroasele notificări de denunţare a contractelor de furnizare încheiate prin platformele centralizate, afectează atât operatorii…