Category: Proiecte şi propuneri legislative

  • Participarea României la monitorizarea ştiinţifică a Dunării

    Pe site-ul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice a fost supus dezbaterii publice proiectul de HG privind participarea Romaniei la monitorizarea comuna de cercetare a Dunarii din anul 2013. Astfel schimbările preconizate ţin de acţiunile de monitorizare în vederea cercetării prevăzute a se derula în cea de a 3-a expediţie din anul 2013, vor sta la baza…

  • Schimbări care vizează toți șoferii!

    Potrivit proiectului de lege supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne şoferii care vor conduce sub influenţa băuturilor alcoolice, cei care nu vor acorda prioritate pietonilor angajaţi în traversare sau nu vor respecta limitele de viteză legale ar putea avea permisul de conducere suspendat pe o perioadă de 120 de zile. De asemenea proiectul de…

  • Proiectul de lege a Codului de Procedură Penală – amendat

    Proiectul de lege cu privire la punerea în aplicare a Codului de Procedură Penală a fost amendat de senatorii din Comisia juridică în sensul introducerii prevederii conform căreia, în situaţia în care “ameninţările” pe motive de securitate naţională nu se confirmă, persoanele supuse acţiunii de interceptare a comunicaţiilor vor fi informate cu privire la investigaţia…

  • Proiect de modificare a OUG privind circulaţia pe drumurile publice

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne, a fost supus dezbaterii publice proiectul Legii pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Proiectul de lege urmăreşte crearea premiselor necesare actualizării permanente a evidenţei vehiculelor înmatriculate, facilitând identificarea utilizatorilor acestora, şi instituirea unui mecanism suplimentar de asigurare a executării sancţiunii amenzii contravenţionale…

  • Adoptarea OUG privind instituirea timbrului de mediu

    Senatul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă prin care se instituie timbrul de mediu pentru maşinile poluante, exceptând de la plata acestei taxe autovehiculele destinate transportului şcolar şi pe cele nepoluante, eficiente din punct de vedere energetic, alimentate cu GPL, achiziţionate de autorităţile publice. Conform expunerii de motive a proiectului legislativ, reglementările impuse de lege apar…

  • Mărci de stat aplicate pe toate metalele şi pietrele preţioase

    Un proiect de lege înaintat Guvernului propune introducerea obligativităţii de a aplica marca de stat în cadrul tuturor operaţiunilor cu metale sau pietre preţioase. Reprezintă o propunere care ar aduce prejudicii importante bijutierilor, dar şi clienţilor acestora, afirmă avocaţii de la Ionescu şi Sava SCA. Pe orice bijuterie din aur vândută în România se vor…

  • Un nou Cod Silvic

    Ministrul Pădurilor şi Apelor, Lucia Varga a anunţat că România va avea un nou Cod Silvic. Ea a precizat că noul Cod vrea să reducă defrişările necontrolate şi furturile de material lemnos. Principiile noului Cod Silvic vor fi prezentate în viitoarea şedinţă de Guvern. „Principalele direcţii de acţiune, de modificare, dacă vreţi, a Codului Silvic sunt…

  • OUG privind deblocarea a 104 mil. lei pentru Magistrala V a metroului

    Miercuri, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care va permite deblocarea unei sume de 104 milioane de lei pentru lucrările de construcţie la Magistrala V a metroului. Săptămâna trecută, premierul a declarat că lucrările la Magistrala V a metroului Universitate – Drumul Taberei continuă, dar că se dovedesc a fi din ce în ce…

  • Accesul juriştilor profesionişti la funcţia de judecător al CEDO

    Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care va asigura accesul cât mai larg al juriştilor cu înaltă reputaţie profesională la funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), informează Biroul de presă al Executivului. Urgenţa actului normativ este argumentată de faptul că la 16 decembrie 2013 va înceta mandatul actualului judecător din partea…

  • Generalii rămân în sistem până la 60 de ani

    După  reexaminarea Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare, adoptată cu 302 voturi “pentru”, 2 “împotrivă” şi 13 abţineri, Comisia de Apărare a Camerei a stabilit că generalii pot rămâne în sistem până la 60 de ani, cu aprobarea şefului unităţii. Astfel în urma reexaminării s-a stabilit ca: – ca un general cu o stea să iasă la pensie la 56…