Indemnizaţie pentru bunicii care ajută la creşterea nepoţilor – proiect


imagesConsilierul conservator Lia Ardelean a afirmat că a iniţiat o propunere legislativă care vizează acordarea unei indemnizaţii de sprijin bunicilor care ajută la creşterea nepoţilor.
“Propunerea legislativă vine în ajutorul creşterii natalităţii.(…) Ştim foarte bine că Fondul ONU pentru populaţie avertizează România că are loc un fenomen de îmbătrânire a populaţiei în urma faptului că natalitatea a scăzut foarte mult în România. Ideea acestei propuneri legislative a venit în urma nor dezbateri în care tinerii părinţi s-au arătat doritori de a se întoarce la locul de muncă înainte de împlinirea vârstei de doi ani a copilului. (…) Pe de altă parte, medicii participanţi la dezbateri au susţinut că este foarte important cadrul afectiv în care se dezvoltă copilul până la vârsta de trei ani. Propunerea legislativă a fost recepţionată pozitiv de toţi cei care au luat la cunoştinţă de această propunere legislativă. Mai mult, organizaţiile de seniori ale PC s-au oferit să facă o campanie de strângere de semnături pentru susţinerea şi dovedirea importanţei acestei propuneri legislative”, a precizat Lia Ardelean, într-o conferinţă de presă.
Întrebată ce sumă ar urma să fie acordată bunicilor, consilierul a spus că “este vorba despre salariul minim pe economie, este în jur de 566 de lei, care să fie adaugată la pensie pentru munca pe care o face”.
Făcând referire la sursele de finanţare aferente implementării proiectului, Lia Ardelean a spus că “vedem zilnic o risipă majoră din banul public şi trebuie să găsim şi această resursă financiară pentru că trebuie să ne gândim şi la viitor”.
Aceasta a precizat că iniţiativa a fost depusă la Senat, aceasta fiind prima cameră sesizată.
Totodată, Lia Ardelean a spus că cei care doresc să sprijine iniţiativa pot suna la numerele de telefon: 031.425.1101 sau 031.425.1100 sau comunica la adresa de e-mail : [email protected].