-
Proiect adoptat pe articole
În data de 8 aprilie, Camera Deputaţilor a aprobat, pe articole, propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea MApN, publicată în Monitorul Oficial nr. 654 din 28 iulie 2006, astfel ca şeful Departamentului de informaţii al armatei să fie numit de primul-ministru. Cinci deputaţi ai PSD au iniţiat această propunere…
-
Ministerul Sănătății ar putea avea patru secretari de stat
Ministerul Sănătății vine cu o noutate legislativă, prezentând dezbaterii publice un proiect, potrivit căruia, MS ar putea avea patru secretari de stat, un subsecretar de stat, un secretar general şi de un secretar general adjunct. Schimbările preconizate prin acest proiect prevăd eficientizarea activităţii MS şi crearea de instrumente care să faciliteze implementarea reformelor în acest domeniu,…
-
Pedepse pentru cei care minimalizează în public Holocaustul
Potrivit ultimelor noutăţi legislative, în cadrul şedinţei din 8 aprilie, Senatul a adoptat o iniţiativă legislativă care prevede ca persoanele care minimalizează în mod evident, prin orice mijloace, în public, Holocaustul ori efectele sale să fie pedepsite cu închisoare de la 6 luni la trei ani sau cu amendă. De asemenea, a fost adoptată prevederea…
-
Proiect pentru modificarea organizării ANSVSA
Ultimile noutăţi legislative din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor include plasarea spre dezbatere publică a proiectului de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, publicată în Monitorul Oficial nr. 834/2009, precum și în orice program legislativ. Astfel potrivit…
-
Proiect pentru modificarea Legii energiei electrice
Noutăţi legislative: Un proiect de lege pentru modificarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 a fost inițiat de Departamentul pentru Energie. Potrivit proiectului de act normativ, deținătorii de licență de producție de gaze naturale și afiliații acestora sunt obligați să tranzacționeze pe piața centralizată transparent și nediscriminatoriu o parte din cantitatea produsă, într-un cuantum stabilit de…
-
Constituţia României va fi reexaminată în 2015
În 6 aprilie 2014 liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat că referendumul privind revizuirea Constituţiei va avea loc în 2015. Ca preşedinte al Comisiei de revizuire a Constituţiei, Antonescu a solicitat membrilor comisiei să înceapă de pe acum discuţiile, pe baza recomandărilor Curţii Constituţionale şi a Comisiei de la Veneţia. Deputatul a mai declarat că…