-
UE. Acord privind infrastructura gigabiților
Comisia Europeană salută acordul politic la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul cu privire la Actul privind infrastructura gigabiților, propus de Comisie la 23 februarie 2023.
-
Peste 54.000 de tineri încadraţi în muncă prin ANOFM
Prin serviciile oferite de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, pe parcursul anului trecut au fost încadrați în muncă 54.761 de tineri cu vârsta mai mică de 30 de ani, dintre care 42.065 tineri NEET (persoane cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea vârstei de 30 de ani care nu au…
-
Regulament de funcționare a Comitetului de organizare a funeraliilor de stat
A fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comitetului de organizare a funeraliilor de stat şi a componenţei acestui. Potrivit Hotărârii nr. 112/2024 Comitetul de organizare a funeraliilor de stat, se convoacă de către şeful Cancelariei Prim – Ministrului în cazul decesului Preşedintelui României şi al foştilor şefi de stat ai României.
-
Procedura de soluționare a petițiilor primite de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării
Ordinul nr. 27/2024 prevede aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor. Prezenta procedură internă reglementează modalitatea de soluţionare a autosesizărilor şi a petiţiilor primite de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
-
Politică de confidențialitate a Platformei Naţionale pentru Raportarea Incidentelor de Securitate Cibernetică
Ordinul nr. 200/2024 prevede aprobarea politicilor de confidenţialitate şi transparenţă ale Platformei Naţionale pentru Raportarea Incidentelor de Securitate Cibernetică. Prezentele politici de confidenţialitate şi transparenţă ale Platformei Naţionale pentru Raportarea Incidentelor de Securitate Cibernetică, PNRISC sau platforma, stabilesc cadrul legal pentru exercitarea activităţilor de colectare şi procesare a datelor şi informaţiilor privind incidentele de securitate…
-
A fost aprobat nivelul accizei specifice la ţigarete în perioada 1 aprilie 2024 – 31 martie 2025
Odinul nr. 265/2024 prevede aprobarea nivelului accizei specifice la ţigarete.
-
Metodologie – cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de absolvire
Ordinul nr. 3691/2024 prevede aprobarea Metodologiei – cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de absolvire, licenţă/diplomă şi disertaţie.
-
Fermierii pot beneficia de o schemă de ajutor de stat “Creditul fermierului”!
În Monitorul Oficial nr. 118/2024 a fost publicată OUG nr. 7/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat “Creditul fermierului”. Actul normativ vizează creșterea accesului la finanțare pentru fermieri, prin instituirea unei scheme de ajutor de stat „Creditul Fermierului”, prin care MADR acordă un ajutor de stat, sub formă de grant, care acoperă componenta de…
-
UE. Propunere de eliminare treptată a utilizării amalgamului dentar
Negociatorii Consiliului și ai Parlamentului European au ajuns la un acord politic provizoriu cu privire la o propunere de eliminare treptată a utilizării amalgamului dentar și de interzicere a fabricării, importului și exportului unei serii de produse cu adaos de mercur, inclusiv a anumitor lămpi.