-
RIL admis. Acordarea pensiei de serviciu auditorilor publici externi!
În practica judiciară a luat naştere o divergenţă cu privire la persoanele care au îndeplinit funcţia de auditor public extern în cadrul Curţii de Conturi pentru o perioadă mai mare de 4 ani, dar mai mică de 14 ani şi care, fiind eliberate din funcţie din motive neimputabile lor, şi care aveau o altă ocupaţie…
-
RIL admis. Interpretarea sintagmei “aceeaşi pricină”, care îl face pe judecător incompatibil!
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu soluţionarea recursului în interesul legii privind interpretarea unei dispoziţii din Codul de procedură civilă.
-
ÎCCJ. Încredinţarea vehiculului unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului!
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a unei chestiuni de drept cu privire la infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, şi anume, conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
-
Normele privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân au suferit modificări!
În Monitorul Oficial nr. 129/2021 a fost publicată Hotărârea nr. 20/2021 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.059/2013.
-
„Şcoala după şcoală”, un program pilot în sprijinul elevilor!
Legea educaţiei naţionale a fost recent modificată şi completată de OUG nr. 6/2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 125/2021.
-
Suspendarea plăţii unor credite acordate de instituții de credit. Condiţii!
În Monitorul Oficial nr. 123/2021 a fost publicată Hotărârea nr. 19/2021 pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 270/2020.
-
S-a eficientizat sistemul de management al achizițiilor de echipamente militare. O nouă instrucțiune!
Si vis pacem para bellum! Cine-și dorește pacea se pregătește, necontenit, pentru confruntare. Sau, într-o altă variantă, înarmează-te spre a-ți descuraja potențialii inamici și, astfel, a evita… războiul. Un paradox validat de către istoria universală: înzestrarea corespunzătoare cu armament și pregătirea continuă pentru luptă întrețin pacea, atrag respectul internațional; lipsa de prevedere, neglijarea apărării naționale…
-
Codul administrativ a suferit modificări cu privire la instituţia prefectului
În Monitorul Oficial nr. 117/2021 a fost publicată OUG nr. 4/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
-
Noi condiții de verificare a mijloacelor de joc!
Orice jucător împătimit a constatat, neîndoielnic, că norocul și nenorocul sunt… vecini. Unde este norocul, acolo, pe undeva, pe aproape, se află și nenorocul. Acum câștigi, într-o clipită pierzi tot câștigul. Mai mult, fără o strictă reglementare și-o atentă monitorizare a autorităților, jocurile de noroc ar deveni, destul de repede, extrem de păgubitoare pentru „pasionații”…