-
Cheltuielile unităţilor sanitare care acordă servicii pacienţilor diagnosticaţi cu COVID – 19 pot fi suplimentate
Pentru unităţile sanitare cu paturi care acordă servicii în regim de spitalizare continuă pacienţilor diagnosticaţi cu COVID – 19, suma contractată lunar, pe baza indicatorilor specifici fiecărei unităţi sanitare cu paturi, poate fi suplimentată la solicitarea furnizorilor pe bază de documente justificative, pentru a acoperi cheltuielile aferente activităţii desfăşurate, prin încheierea unor acte adiţionale de…
-
Se impune actualizarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar –veterinar
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin privind modificarea Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar – veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările ulterioare, ca urmare a actualizării tarifelor în funcţie de rata inflaţiei din anul 2020.
-
În vederea finanţării deficitului bugetului de stat a fost aprobat prospectul de obligaţiuni pentru luna februarie!
În Monitorul Oficial nr. 130/2021 a fost publicat Ordinul nr. 189/2021 privind prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna februarie 2021.
-
Uniunea Europeană şi statele sale membre salută acordul Forumului pentru dialog politic libian
Uniunea Europeană şi statele sale membre salută acordul Forumului pentru dialog politic libian (Libyan Political Dialogue Forum – LPDF) privind o autoritate executivă unificată de tranziţie pentru Libia.
-
Anul acesta aniversăm 140 de ani de relaţii diplomatice între România şi Regatul Spaniei
A fost aprobată organizarea Programului de diplomaţie publică şi culturală dedicat aniversării, în anul 2021, a 140 de ani de relaţii diplomatice între România şi Regatul Spaniei.
-
Normele privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân au suferit modificări!
În Monitorul Oficial nr. 129/2021 a fost publicată Hotărârea nr. 20/2021 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.059/2013.
-
Noutăţi privind acordarea vizei de liberă practică consultanţilor fiscali!
Hotărârea nr. 3/2021 a modificat Hotărârea privind aprobarea cotizaţiilor, a termenelor de plată şi a obligaţiilor declarative pentru membrii Camerei Consultanţilor Fiscali în anul 2021.
-
Înstrăinarea terenurilor agricole situate în extravilan
Ordinul nr. 311/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 127/2021, prevede modificarea normelor privind unele măsuri de reglementare a vânzării – cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan.
-
Au fost aprobate programele pentru susţinerea probelor scrise ale examenului naţional de bacalaureat 2021!
Au fost aprobate programele pentru disciplinele limba şi literatura română, limba şi literatura maternă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă, şi matematică, valabile pentru evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII – a în anul şcolar 2020 – 2021.
-
Acte normative adoptate de Guvern!
Guvernul a publicat lista actelor normative adoptate în ultima sa şedinţă: