Uniunea Europeană şi statele sale membre salută acordul Forumului pentru dialog politic libian


Uniunea Europeană şi statele sale membre salută acordul Forumului pentru dialog politic libian (Libyan Political Dialogue Forum – LPDF) privind o autoritate executivă unificată de tranziţie pentru Libia.

Aceasta este o etapă importantă a Procesului de la Berlin şi a drumului care va conduce această ţară către organizarea alegerilor naţionale la 24 decembrie 2021.

În plus, UE subliniază importanţa punerii în aplicare efective a acordului de încetare a focului, a respectării embargoului ONU asupra armelor şi a retragerii tuturor luptătorilor străini şi a mercenarilor, în conformitate cu rezoluţiile CSONU. Orice intervenţie militară străină este inacceptabilă.