În procedura camerei preliminare, judecătorul de cameră preliminară, soluţionează cererile şi excepţiile formulate ori excepţiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părţilor şi ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum şi ale procurorului.
Această procedură, fiind una relativ recentă a atras mai multe critici. Potrivit ştirilor juridice, s-a arătat că art. 346 alin. 1) C. procedură penală încalcă prevederile constituţionale, argumentându-se că judecătorul de drepturi şi libertăţi se substituie instanţei.
Ce prevede art. 346 alin. 1) C. procedură penală?
Acest articol prevede că: “Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) şi (3) şi nici nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora”.
Cum s-a argumentat excepţie de neconstituţionalitate?
Se susţine că normele criticate contravin dispoziţiilor art. 21 şi art. 24 din Constituţie, întrucât inculpatul nu-şi poate susţine oral, în faţa judecătorului de cameră preliminară, motivele de nelegalitate ale actului de sesizare şi ale administrării probelor, pe de o parte, iar, pe de altă parte, inculpatul nu este citat cu menţiunea că, în situaţia nedepunerii în scris a motivelor de nelegalitate, va fi în imposibilitatea de a invoca ulterior, în contestaţie, alte cereri sau excepţii în afara celor invocate în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.
Se arată că, din modul cum este redactată norma procesual penală criticată – “la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată” -, se poate aprecia că legiuitorul se substituie instanţei de judecată, deşi doar puterea judecătorească are prerogativa constituţională de a analiza toate actele şi temeiurile legale şi de a pronunţa o hotărâre, având în vedere propria sa convingere.
Ce a decis Curtea Constituţională?
Prin Decizia nr. 521/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 864/2017, s-a respins această excepţie de neconstituţionalitate.
Curtea a reţinut că procedura în fond a camerei preliminare a fost reglementată, ca regulă, într-o structură tripartită – etapa măsurilor premergătoare (art. 344 din Codul de procedură penală), etapa soluţionării cererilor şi excepţiilor invocate (“Procedura în camera preliminară” – art. 345 din Codul de procedură penală) şi etapa soluţionării camerei preliminare (“Soluţiile” – art. 346 din Codul de procedură penală).
Prin excepţie de la regula precitată, legiuitorul a stabilit, în vederea asigurării celerităţii procedurii în camera preliminară, ca, atunci când nu se invocă cereri sau excepţii de către inculpat (personal sau prin apărător) sau nu se invocă excepţii de către judecător, din oficiu, cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, la expirarea termenului stabilit conform art. 344 alin. (2) şi alin. (3) din Codul de procedură penală, judecătorul să treacă direct la etapa soluţionării camerei preliminare şi să dispună, prin încheiere, începerea judecăţii, fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi fără participarea procurorului.
Aceasta, întrucât părţile şi persoana vătămată nu au formulat nicio obiecţie cu privire la aspectele menţionate ce ar rezulta din actul de sesizare şi nici judecătorul nu a invocat, din oficiu, vreo excepţie, astfel încât să fie necesar a se dezbate în faţa judecătorului, în contradictoriu, pretenţii, apărări, susţineri.