Având în vedere faptul că, pentru anul 2019, Programul oficial de internship al Guvernului României urmează a fi demarat în luna martie, iar textul actual al Legii nr. 176/2018 privind internshipul nu reglementează Programul oficial de internship al Guvernului României, se impune adoptarea unor măsuri, în regim de urgenţă, pentru reglementarea modalităţii de continuare a organizării acestui program de către Secretariatul General al Guvernului, atât la nivelul aparatului de lucru al Guvernului, cât şi la nivelul ministerelor şi instituţiilor publice ale administraţiei publice centrale.
În Monitorul Oficial nr. 186/2019 a fost publicată OUG nr. 13/2019 pentru completarea Legii nr. 176/2018 privind internshipul.
Programul de internship se desfăşoară în temeiul contractului de internship, cu respectarea activităţilor specifice stabilite în cadrul acestuia şi a regulamentelor interne aplicabile. Este interzisă delegarea de sarcini internului ce constau în prestarea altor activităţi şi/sau exercitarea altor atribuţii în afara celor care au ca obiect pregătirea teoretică şi practică conform contractului de internship.
Menţionăm că pe perioada programului de internship, internul se obligă să presteze activităţile prevăzute în contractul de internship pentru şi sub autoritatea organizaţiei – gazdă, sub directa coordonare a unui îndrumător, desemnat de conducătorul organizaţiei – gazdă dintre salariaţii calificaţi, cu o experienţă de cel puţin un an în domeniul de activitate în care urmează să se desfăşoare programul de internship
Potrivit ştirilor juridice, Programul oficial de internship al Guvernului României este organizat de Secretariatul General al Guvernului, în calitate de instituţie organizatoare pentru ministerele şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale, care au calitatea de organizaţie – gazdă; pentru internii care prestează activitatea în cadrul structurilor aparatului de lucru al Guvernului, Secretariatul General al Guvernului are şi calitatea de organizaţie – gazdă.
Finanţarea Programului oficial de internship al Guvernului României, inclusiv indemnizaţia cuvenită internului, se asigură din bugetul Secretariatului General al Guvernului aprobat anual cu această destinaţie
Secretariatul General al Guvernului, în calitate de instituţie organizatoare, poate încheia în mod simultan contracte de internship pentru un număr de interni care nu poate fi mai mare de 50% din numărul total al salariaţilor aparatului de lucru al Guvernului.
În cadrul Programului oficial de internship al Guvernului României organizat de Secretariatul General al Guvernului ca instituţie organizatoare pot presta activitate în mod simultan, în cadrul aceleiaşi organizaţii – gazdă, un număr de interni care nu poate fi mai mare de 5% din numărul total al salariaţilor organizaţiei – gazdă respective.
Secretariatul General al Guvernului eliberează internului certificatul de internship pentru participarea la Programul oficial de internship al Guvernului României.