Cauza se referă la pretinsa lipsă de imparţialitate a judecătorilor care au soluţionat definitiv un litigiu de muncă dintre reclamant şi angajatorul acestuia.

Potrivit știrilor juridice, în 1994, reclamantul a fost numit în funcţia de director al unei bănci comerciale de stat, cunoscută sub numele de B. În 1999, banca respectivă a fost achiziţionată şi preluată de o bancă comercială de stat numită BC ceea ce a dus la concedierea rapidă a reclamantului din funcţia sa.

Ca urmare a unei serii de căi de atac extraordinare şi ordinare, precum şi a altor acţiuni în justiţie, reclamantul a reuşit să obţină o hotărâre judecătorească prin care se dispunea reîncadrarea în muncă la BC şi plata de daune – interese. Cu toate acestea, hotărârea menţionată nu a fost executată în totalitate, iar reclamantul nu a fost niciodată reîncadrat la bancă.

Curtea reiterează faptul că a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie în cazul de faţă, din cauza lipsei de imparţialitate a două judecătoare.

Pe de altă parte, având în vedere toate circumstanţele prezentei cauze, Curtea admite că reclamantul trebuie să fi suferit un prejudiciu moral care nu poate fi compensat prin simpla constatare a unei încălcări.

Pronunţându-se în echitate, Curtea îi acordă reclamantului 6.000 EUR, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.

În plus, având în vedere documentele prezentate, Curtea consideră rezonabil să se acorde reclamantului 3.000 EUR pentru cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.