Concediul de acomodare are o durată de 2 ani!


Durata concediului de acomodare a fost recent modificată de Legea nr. 70/2023 pentru modificarea art. 50 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei.

Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, din activităţi independente, drepturi de autor ori activităţi agricole poate beneficia de un concediu de acomodare .

Potrivit noutăților legislative, concediul de acomodare are o durată de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară.

Cuantumul indemnizaţiei lunare este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătoreşti de încredinţare în vederea adopţiei. Cuantumul indemnizaţiei lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 3,4 la valoarea indicatorului social de referinţă, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăşi valoarea de 8.500 lei.

Concediul şi indemnizaţia se acordă pe baza cererii persoanei îndreptăţite, la care se anexează certificatul de grefă în baza căruia se execută hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei sau, după caz, de încuviinţare a adopţiei, documentul care atestă mutarea copilului la adoptator, înregistrat la direcţia în a cărei rază administrativ-teritorială a fost protejat copilul, precum şi dovada intrării efective în concediu ori a suspendării activităţii.