Modificări importante privind obligaţia angajării persoanelor cu handicap!


Conform Legii nr. 81/2021 autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap pot opta pentru una dintre următoarele obligaţii:

a) să plătească, lunar, către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;
b) să plătească, lunar, către bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul a minimum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, iar cu suma reprezentând diferenţa până la nivelul sumei prevăzute la lit. a) să achiziţioneze, pe bază de parteneriat, produse şi/sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unităţi protejate autorizate.

Facem menţiunea că noutatea este reprezentată de lit b) prevăzută mai sus angajatorii au acum posibiliatatea de a achiziţiona produse realizate de persoanele cu handicap.