Întrucât ne aflăm într-un moment cât se poate de potrivit pentru întocmirea bilanțurilor de tot soiul, să observăm că 2018 a fost un an destul de „productiv” în domeniul legislativ. Și Codul de procedură civilă a trecut, în acest an, prin câteva modificări și completări, dintre care unele dintre cele mai însemnate s-au petrecut de curând, în cea de-a doua jumătate a lunii decembrie.

Cu siguranță, unele dintre modificările recent efectuate vor fi pe placul multora dintre justițiabili și dintre profesioniștii dreptului, după cum vor exista, neîndoielnic, și câteva voci care vor susține, cu argumente mai mult sau mai puțin solide, că „înainte era mai bine”. Așadar (sau oricum ar fi), să mergem tot înainte!

În „Monitorul Oficial” 1074/2018 a văzut lumina tiparului Legea 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă și pentru modificarea și completarea altor acte normative. Să vedem, acum, în ce constau recentele modificări și completări!

 

Situații de incompatibilitate

Codul de procedură civilă prevede că judecătorul ce a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare. Prevederea este valabilă și după ultima modificare a Codului, cu precizarea că va fi exceptat cazul în care judecătorul va trebui să se pronunțe în ceea ce privește alte aspecte, ce diferă de chestiunile care au fost dezlegate de către instanța de apel sau de recurs.

 

Despre procedura de judecată

Instanța comunică părților cererea de intervenție și copii de pe înscrisurile însoțitoare. După audierea intervenientului și a părților, instanța se pronunță asupra admisibilității în principiu a intervenției, printr-o încheiere motivată. Actul normativ prevede că încheierile nu pot fi atacate decât concomitent cu fondul, dar și că în situația în care este admisă calea de atac exercitată contra încheierii prin care instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție, hotărârea pronunțată va fi desființată de drept. Respectiva cauză urmează a fi rejudecată de către instanța înaintea căreia a fost formulată cererea de intervenție, de la momentul discutării admisibilității sale în principiu.

 

Reprezentarea în instanță

Așa cum reiese din recentele știri juridice, au fost supuse modificării și completării inclusiv unele prevederi referitoare la reprezentarea convențională a persoanelor fizice. Astfel, trebuie precizat că o persoană fizică va putea fi reprezentată înaintea primei instanțe, în apel, precum și în recurs, de către avocat, dar și de către un mandatar oarecare.

Atunci când mandatul este atribuit unei persoane ce n-are calitatea de avocat, mandatarul în cauză nu poate să pună concluzii asupra excepțiilor procesuale ori asupra fondului decât prin intermediul unui avocat, lucru ce rămâne valabil atât în etapa cercetării procesului, cât și-n faza de dezbatere. Totuși, dacă mandatarul persoanei fizice are calitatea de licențiat în drept, fiind totodată soțul acesteia ori o rudă de-a sa până la gradul al doilea inclusiv, va putea pune concluzii în fața instanței – oricare ar fi ea, fără a fi asistat de către un avocat.

 

Competența instanțelor

Modificate au fost și anumite prevederi legate de competența după materie a instanțelor de judecată, mai exact a judecătoriilor. La judecătorie vor fi judecate, în primă instanță, și cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, pe care legea le-a dat în competența instanțelor judecătorești, precum și cererile în materie de moștenire (indiferent care ar fi valoarea bunurilor în cauză), cererile din domeniul fondului funciar (dacă nu cumva o lege specială stabilește altfel), precum și cererile din materia uzucapiunii (fără a conta valoarea).

După cum se știe, tribunalele judecă, în primă instanță, toate cererile care nu-s date, prin lege, în competența altor instanțe. Ca instanțe de apel, tribunalele judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de către judecătorii. Ca instanțe de recurs, ele vor judeca și recursurile ce-au fost declarate contra hotărârilor pronunțate de către tribunale în apel sau a acelor hotărâri pronunțate de către tribunale în primă instanță, care, conform literei legii, nu sunt supuse apelului.

În ceea ce privește competența facultativă, din știrile juridice de ultimă oră rezultă că în situația în care un judecător va fi reclamant într-o speță ce e de competența instanței la care-și desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va trebui să fie sesizată una dintre instanțele judecătorești de același grad situate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel într-a cărei circumscripție se află instanța la care magistratul respectiv își desfășoară munca de zi cu zi.

Totodată, în situația unei cereri formulate contra unui judecător, care ar fi de competența instanței la care el (magistratul) activează ori a unei instanțe inferioare acesteia, poate fi sesizată, de către reclamant, una dintre instanțele de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel într-a cărei circumscripție este instanța ce ar fi fost competentă.

La primul termen de judecată la care părțile sunt citate legal înaintea primei instanțe și pot să pună concluzii, eventuala necompetență materială și teritorială de ordine publică trebuie să fie invocată, de către părți ori de către judecător. Necompetența de ordine privată va fi invocată de către pârât – prin întâmpinare ori cel mai târziu la întâiul termen de judecată la care părțile sunt citate legal înaintea primei instanțe și pot pune concluzii, atunci când întâmpinarea nu-i obligatorie.

 

Comunicarea actelor de procedură

Atunci când, anterior, o parte i-a comunicat instanței datele corespunzătoare în acest sens, comunicarea citațiilor, a altor acte de procedură, va putea fi realizată, de către grefa instanței, și prin poștă electronică ori prin alte mijloace ce îngăduie transmiterea textului actului și confirmarea primirii sale.

Comunicarea actelor de procedură va fi acompaniată de către semnătura electronică extinsă a instanței, ce va înlocui ștampila instanței și iscălitura grefierului de ședință din mențiunile obligatorii ale citației. Pentru citații și acte de procedură, fiecare instanță va avea o semnătură electronică extinsă unică.

 

Încuviințarea întrebărilor, în proces

Cu titlul de noutati legislative, trebuie spus că în situația în care instanța va considera că întrebarea formulată de către parte nu poate conduce înspre dezlegarea procesului, că posedă un caracter ofensator ori că ar putea proba un fapt a cărui dovedire nu este îngăduită de către lege, nu o va aproba. În acest caz, instanța va nota în încheierea de ședință numele părții, întrebarea în cauză, dar și cauza pentru care ea n-a fost încuviințată. Atunci când întrebarea este încuviințată, ea va fi consemnată „cuvânt cu cuvânt” în declarația martorului, laolaltă cu numele părții care a formulat-o și cu răspunsul furnizat de către martor.

În loc de încheiere, vom spune că înaintea instanței de judecată, ca și în multe alte împrejurări ale vieții, o alegere inspirată ar putea fi urmarea unui îndemn de-al lui Confucius: să nu căutăm răspunsuri imposibile, ci să schimbăm întrebările. În același timp, n-ar trebui să uităm că, adeseori, pot fi formulate, la nevoie, nenumărate întrebări diferite, prin care se poate ajunge la… răspunsul dorit.