În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018 a fost publicată Decizia nr. 49/2018 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel – Secția contencios administrativ și fiscal privind dezlegarea unei probleme de drept.

Chestiunea de drept supusă atenţiei se referă la: „interpretarea dispozițiilor art. 31 alin. (1),  raportat la art. 31 alin. (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, respectiv interpretarea noțiunii de «instituție sau autoritate publică», în situația salarizării personalului din cadrul instituțiilor publice deconcentrate, de același tip, subordonate consiliilor județene, în raport de interpretarea noțiunii de «același ordonator de credite»”.

Terminologia de servicii publice deconcentrate a fost introdusă odată cu revizuirea Constituției care, în art. 120 alin. (1), prevede că administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice. Conform art. 123 alin. (2), prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ- teritoriale.

Pe de altă parte, direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului s-au înființat prin reorganizarea serviciului public specializat pentru protecția copilului, existent în subordinea consiliilor județene și a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, precum și a serviciului public de asistență socială de la nivelul județelor și a sectoarelor municipiului București.

Din cele expuse rezultă că problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, respectiv modul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, angajat în cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, nu vizează, în realitate, serviciile publice deconcentrate, ce reprezintă structuri teritoriale ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale. Instanța de trimitere solicită, în esență, a se stabili dacă, cu prilejul cuantificării nivelului maxim al salariului/indemnizației de încadrare, ca termen la care să se raporteze, în sensul egalizării, veniturile salariale mai mici, se va lua în considerare nivelul maxim din cadrul serviciului public descentralizat, aflat în subordinea administrației publice județene, sau dacă un atare nivel maxim urmează a se stabili la nivel național.

ICCJ a admis sesizarea şi a reţinut că în interpretarea dispozițiilor art. 31 alin. (1), raportat la art. 31 alin. (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național.