Legislaţia civilă prevede că persoanele interesate pot apela la calea de atac ordinară a apelului. Trebuie să menţionăm că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Art. 478 C. procedură civilă prevede că părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.

Iar în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Potrivit ştirilor juridice, aceste dispoziţii au fost contestate pe motiv de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile de mai sus încalcă dreptul constituţional la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, prin aceea că nu permit modificarea şi extinderea acţiunii judecătoreşti în apel, a obiectului ei şi nici prezentarea de noi probe, “fără să se ţină cont de faptul că în multe cazuri, ca şi în cazul de faţă” s-a împiedicat administrarea unor probe esenţiale pe care acesta le-a cerut.

Curtea Constituţională a reţinut că limitarea instituită de legiuitor cu privire la motivele, mijloacele de apărare şi dovezile pe care părţile le pot utiliza înaintea instanţei de apel, exclusiv la cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului, nu contravine prevederilor art. 21 din Legea fundamentală, deoarece, ca orice alt drept, şi accesul liber la justiţie poate fi exercitat doar în anumite limite rezonabile, în aşa fel încât prin valorificarea lui să nu se aducă atingere drepturilor altor titulari, în aceeaşi măsură ocrotite prin lege.

În absenţa acestei limitări, s-ar oferi câmp liber arbitrariului şi abuzului în exercitarea dreptului, dându-se posibilitatea reiterării a unor cereri lipsite de relevanţă pentru soluţionarea cauzei, de natură să ducă la prelungirea nejustificată a duratei procesului. Că, într-adevăr, aceasta a fost finalitatea avută în vedere de legiuitor prin instituirea limitării menţionate, rezultă şi din faptul că acelaşi text dă posibilitatea instanţei de apel să încuviinţeze administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri, prerogativă de natură a-i asigura deplinul control al derulării procesului şi finalizării sale legale şi temeinice, cu luarea în considerare şi a imperativului celerităţii.

Având în vedere aceste considerente s-a respins excepţie de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 45/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 300/2017.