Tag: dreptul la un proces echitabil

  • CEDO. Cauza Stoicu împotriva României

    Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost sesizată în Cauza Stoicu împotriva României cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil. Cererea priveşte condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea executării pedepsei, pronunţată împotriva reclamantului de Curtea de Apel Timişoara, după ce persoana în cauză fusese achitată în primă instanţă de Tribunalul Arad.

  • Dispoziţiile care exclud posibilitatea atacării cu recurs în casaţie a deciziilor ICCJ au fost declarate neconstituţionale

    Curtea Constituţională a fost sesizată să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la  dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2016 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care are următorul cuprins:

  • Formalismul excesiv în aplicarea legilor și nelegala citare. Cauza Hulpe contra României

    Art. 6, pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Jurisprudența Curții Europene…

  • Obligaţia terţilor de a furniza informaţii în materie de executare silită, motiv de sesizare CCR!

    În materia executării silite obligaţii se pot impune atât în sarcina participanţilor la executare silită cât şi în sarcina terţilor obligaţia de a furniza informaţii. Conform art. 660 C. procedură civilă la cererea executorului judecătoresc, cei care datorează sume de bani debitorului urmărit ori deţin bunuri ale acestuia supuse urmăririi, potrivit legii, au datoria să…

  • Imposibilitatea extinderii acţiunii în apel încalcă dreptul la un proces echitabil?

    Legislaţia civilă prevede că persoanele interesate pot apela la calea de atac ordinară a apelului. Trebuie să menţionăm că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. Art. 478 C. procedură civilă prevede că părţile nu se vor putea…

  • Stabilirea unor reguli speciale de procedură încalcă dispoziţiile constituţionale?

    Împotriva soluţilor de neurmărire sau netrimitere în judecată se poate face plangere la judecătorul de cameră preliminară. Astfel, în art. 341 alin. 2) C. procedură penală se prevede că judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare şi dispune citarea petentului şi a intimaţilor şi încunoştinţarea procurorului, cu menţiunea că pot depune note scrise cu…

  • Reglementarea contestaţiei în anulare respectă dreptul la un proces echitabil?

    Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi invocată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege. Mai mult în art. 427 C. procedură penală se prevede că aceasta poate fi făcută de oricare dintre părţi, de persoana vătămată sau de către procuror. Îar în cererea de contestaţie în anulare contestatorul trebuie…

  • Dispoziţii penale suspecte de neconstituţionalitate!

    Probele în procesul penal sunt foarte importante. Potrivit legislaţiei, constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Potrivit ştirilor juridice, două excepţii de…

  • Încheierea este definitivă, se încalcă dreptul la un recurs efectiv?

    Legislaţia civilă prevede amenzi judiciare şi sancţiuni în cazul în care se constată că au fost săvârşite fapte în legătură cu procesul civil. De exemplu în cazul în care s-a introdus cu rea – credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice sau dacă au…

  • Libertatea de exprimare a avocatului în opinia CEDO!

    Nu demult Marea Cameră de la CEDO a luat o hotărâre istorică referitoare la libertatea de exprimare în presă a avocatului pentru apărarea clientului său. Aceasta recunoaște poziția specială a avocatului în înfăptuirea Justiției, precum și dreptul său de a contribui la dezbaterile de interes public prin intermediul presei. Printre cele adoptate se numără și aspectul…