Drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajator şi salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă şi al contractelor individuale de muncă.

O dispoziţie importantă prevăzută în C. muncii, art. 38, prevede că salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.

În lumina acestui articol ne întrebăm dacă se ia act de dispoziţia salariatului prin care renunţă la drepturile sale salariale. Ca să înţelegem mai bine vom analiza un caz practic.

Situaţia de fapt

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului, reclamantul O.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. „A.” S.A.., obligarea acesteia la plata salariilor şi a concediului de odihnă aferent anilor 2006 – 2008, în cuantum aproximat de 18.683 lei şi a dobânzii legale aferente acestor sume de la data scadenţei şi până la achitarea sa efectivă.

Prin sentinţa civilă nr.146 din 04.02.2010, Tribunalul a respins excepţia nulităţii absolute a procesului verbal din 27 iunie 2007, a admis acţiunea reclamantului şi, în consecinţă, a obligat pârâta să îi plătească reclamantului suma de 17.826 lei, reprezentând drepturile salariale pentru perioada ianuarie 2006 – iulie 2008, suma de 2.318 lei, reprezentând contravaloarea concediilor de odihnă aferente anilor 2006, 2007 şi 2008, şi suma de 4.405,3 lei, reprezentând dobânzi legale pentru perioada ianuarie 2006 – iulie 2008.

Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit. Cum în cauză, pârâta nu a făcut dovada plăţii drepturilor salariale solicitate de reclamant, instanţa şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză şi pe cele din răspunsul la obiecţiuni.
În ceea ce priveşte actele depuse de pârâtă – dispoziţii de plată – acestea au fost luate în considerare de expertul care a concluzionat că fac dovada plăţii către reclamant a sumei de 4.691 lei, reprezentând contravaloarea unei părţi a salariilor restante aferente perioadei ianuarie 2006 – iulie 2008, iar pentru restul de plată de 17.826 lei, pârâta nu a depus documente justificative.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, considerând-o nelegală şi netemeinică şi solicitând, în principal, suspendarea executării sentinţei recurate, până la soluţionarea recursului.

Chiar dacă reclamantul ar fi semnat procesul-verbal, acesta era nul de drept, cu consecinţa înlăturării lui dintre probele cauzei. Prin urmare, curtea a constatat că recurenta era ţinută la plata salariilor către reclamant, în cuantumul determinat de expertiza efectuată în cauză, mai puţin suma de 1.000 lei ce i-a fost achitată acestuia cu dispoziţia de plată nr. 605 din 08.07.2008, aspect reţinut, de altfel, şi de expert.
Pentru aceste considerente, curtea de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C.pr.civ., a admis recursul şi a modificat în parte sentinţa recurată,

De reţinut!

Potrivit ştirilor juridice, pocesul-verbal întocmit în şedinţa AGA care relevă că o parte din salariaţi au hotărât să cedeze salariile pentru bunul mers al societăţii începând cu luna aprilie 2007, iar salariile restante să fie trecute la venituri pentru stingerea pierderii, nu poate fi primit ca apărare în justificarea neplăţii salariilor, fiind contrar dispoziţiilor art.38 din Codul muncii.

Nu vă lăsaţi intimidaţi şi reţineţi că orice act de renunţare la salariu este nul de drept!