Totul despre indemnizaţia de detaşare/delegare


wDiurna este un drept care poate fi acordat prin reglementarile aflate în vigoare oricărui salariat angajat în baza unui contract de muncă şi care merge într-o deplasare în interes de serviciu. Potrivit Codului Muncii, salariatul delegat are dreptul legal la plata cheltuielilor de transport şi de cazare, dar şi la o indemnizatie de delegare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil acestuia.

Potrivit legislaţiei pe durata detăşării şi a delegării, salariaţii au dreptul la plata unei sume de bani pe care o regăsim în legislaţie atât sub denumirea de indemnizaţie de delegare/detaşare cât şi sub denumirea de diurnă. Rolul acestei sume de bani este acela de a compensa cheltuielile suplimentare de hrană şi întreţinere prilejuite de dislocarea salariatului din mediul său de viaţă obişnuit.

Pentru a stabili dacă se acordă sau nu diurnă se verifică elementele contractului individual de muncă. Astfel, unul dintre elementele contractului individual de muncă îl reprezintă locul muncii. Art. 17 alin. (3) lit. b) coroborat cu alin. (4) din Codul muncii, republicat, stabilesc că în contractul individual de muncă al salariatului se înscrie, ca element obligatoriu, locul muncii sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri.

Pentru a desfăşura activitate în alte locuri de muncă decât cele înscrise în contractul individual de muncă, salariatul poate fi delegat sau detaşat în condiţiile Codului muncii.

Oricare ar fi noua locaţie, delegatul îşi va exercita în continuare aceleaşi atribuţii delimitate prin fişa postului. În perioada delegării, salariatul îşi păstrează funcţia şi celelalte drepturi prevăzute de contractul individual de muncă (art. 42 alin. (2) din Codul muncii).

În cazul delegării, contractul individual de muncă nu se suspendă iar angajatorul are obligaţia de a-i plăti salariatului drepturile salariale spre deosebire de detaşare, situaţie în care, contractul individual de muncă se suspendă iar drepturile salariale sunt plătite de către angajatorul la care salariatul a fost detaşat.

În concluzie, deşi salariaţii au dreptul la diurnă în perioada în care sunt delegaţi/detaşaţi, apreciem că, există situaţii în care se poate demonstra intenţia de fraudare a dispoziţiilor legale în scopul de a beneficia de facilităţile fiscale acordate de lege veniturilor constând în diurnă. În speţă, poate fi considerată intenţie de fraudare dacă salariatul cu domiciliul în judetul X este angajat în Bucureşti pentru a fi apoi delegat în localitatea unde domiciliază.