În urmă cu patru ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost sesizată de către domnul D. Moinescu, care a susținut că, printr-un proces neechitabil, a fost condamnat penal fără o administrare nemijlocită a probelor, deși anterior fusese achitat de către instanțele de rang inferior pe baza acelorași probe. Să examinăm, pe scurt, modul în care-au debutat problemele reclamantului (reclamant la CEDO) și felul în care s-au desfășurat lucrurile, în justiție.

 

O succintă descriere a faptelor…

Cu un deceniu în urmă, într-un „local de noapte” a avut loc o confruntare de pomină între două grupuri de indivizi, soldată cu însemnate pagube materiale, fiind avariate două vehicule, precum și imobilul care a constituit scena incidentului. La vremea respectivă, reclamantul avea calitatea de prim-edil al urbei. În urma solicitării sale, angajații serviciului de salubritate au sosit la fața locului pentru curățarea trotuarelor.

Ulterior, a avut loc autosesizarea poliției și s-a decis demararea unei percheziții la domiciliul familiei N. (una dintre cele două implicate în conflict), fiind emise mandate de aducere pe numele unor componenți ai acesteia. Au fost reținute mai multe persoane.

Pe parcursul percheziției a apărut și reclamantul. Simultan, în zonă s-au strâns mai mulți cetățeni ce susțineau că are loc un abuz, pentru că doar componenții familiei N. sunt supuși anchetei, nu și apartenenții grupării rivale. La fața locului, reclamantul i-a solicitat unuia dintre agenții de poliție să-i prezinte mandatul de percheziție, după a cărui consultare a emis afirmația că „totul este în regulă”.

După câteva ore, în timp ce avea loc audierea celor reținuți reclamantul s-a prezentat la sediul parchetului, cerând ca procurorul ce supraveghea ancheta să-i acorde o întrevedere. La început, solicitarea nu i-a fost acceptată, dar finalmente insistențele au dat roade. Procurorul Z.P. și primarul au purtat o discuție.

După o vreme opt dintre participanții la conflict au fost puși sub urmărire penală, atât pentru fapta de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, cât și pentru distrugere. La rândul său, reclamantul a fost pus sub urmărire penală pentru favorizarea infractorului. În iunie 2007 cei opt s-au ales cu condamnări de un an și, respectiv, un an și patru luni de închisoare.

 

Prin instanțe…

În primăvara anului următor reclamantul a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului de către parchet, prin procurorul Z.P. Acuzele? Se refereau la îngreunarea urmăririi penale demarată în urma incidentului. La Judecătorie au fost audiați numeroși martori și reclamantul și-a susținut nevinovăția.

S-a apreciat, acolo, că reclamantul nu îngreunase ancheta, că prezența sa la percheziție a avut scopul medierii conflictului și acoperirii pagubelor, că nu încercase intimidarea sau influențarea procurorului Z.P. și că se cuvenea ca dintre probe să fie eliminate declarațiile procurorului (care nu ar fi fost utilizabile, având în vedere calitatea acestuia în proces). Judecătoria s-a pronunțat în sensul achitării reclamantului.

În urma apelului declarat de către parchet s-a pronunțat și Tribunalul Constanța… prin confirmarea sentinței judecătoriei. Parchetul a declarat recurs. Reclamantul și-a susținut, consecvent, nevinovăția și la Curtea de Apel. N-au fost gestionate probe în plus.

Totuși, prin decizia definitivă pronunțată-n toamna lui 2011 reclamantul a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea faptei de favorizare a infractorului.

De această dată s-a considerat, în justiție, că instanțele inferioare comiseseră „o gravă eroare de fapt”, că din probe rezulta că reclamantul îi sprijinise pe făptuitori (de pildă solicitând celor de la salubritate curățarea locului faptei) sau că acționase într-un mod intimidant față de polițistul ce dirija percheziția ori la întâlnirea cu procurorul.

 

Hotărârea CEDO

La CEDO, domnul Moinescu a reclamat încălcarea art. 6§1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, solicitând suma de 50 000 de euro, pentru compensarea prejudiciului moral pe care l-a avut de suportat. La rândul său, Guvernul României a obiectat, prin reprezentantul său, că suma e excesivă și că redeschiderea procesului penal ar fi o bună modalitate de reparare a eventualelor încălcări ale Convenției.

Din art. 6§1 din Convenție rezultă că orice persoană are dreptul la judecarea echitabilă a cauzei sale, de către o instanță ce va hotărî asupra temeiniciei tuturor acuzațiilor orientate contra sa, pe latură penală.

Din recentele știri juridice putem afla că în „Monitorul oficial” 262/2016 a văzut lumina tiparului Hotărârea CEDO din 15.09.2015 în cauza Moinescu împotriva României. CEDO a declarat cererea admisibilă. S-a hotărât că a avut loc încălcarea art. 6§1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și că suma pe care statul român trebuie s-o achite către reclamant, pentru compensarea prejudiciului moral, e de 3000 de euro. Nici mai mult, nici mai puțin!

Se zice că justiția se naste din dorința de a-i da fiecăruia ceea ce i se cuvine. Dar simpla dorință e arareori suficientă spre a fi înfăptuit un lucru. În orice demers, pentru succes mai e nevoie și de voință, de eforturi.