Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată privind soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea unei dispoziții din Codul Muncii.

Recursul în interesul legii ce vizează problema de drept privind interpretarea şi aplicarea neunitară a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) şi art. 278 alin. (1) din Codul muncii, raportate la prevederile art. 2.553 alin. (1) din Codul civil şi ale art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă având ca obiect modalitatea de calcul al termenului de preaviz, în sensul de a se stabili modalitatea de calcul al termenului de preaviz, respectiv dacă acesta include sau nu şi ziua în care a fost comunicată notificarea privind încetarea contractului individual de muncă, respectiv ziua în care s-a împlinit termenul.

În practica judiciară într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că în calculul termenului de preaviz nu intră ziua în care s-a comunicat notificarea şi nici ziua în care s-a împlinit acest termen.

În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a apreciat că în calculul termenului de preaviz intră atât ziua în care s-a comunicat notificarea de preaviz, cât şi ziua în care s-a împlinit acest termen.

Prin Decizia nr. 8/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 573/2024, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii și stabilește că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) şi art. 278 alin. (1) din Codul muncii, termenul de preaviz începe să curgă din ziua următoare comunicării notificării de preaviz şi se împlineşte în ultima zi a termenului, dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum şi cele ale art. 2.553 alin. (1) din Codul civil nefiind aplicabile.