Peste 16.000 de persoane au fost angajate ca urmare a programelor de ucenicie


Ministerul Muncii anunță că peste 16.000 de persoane au fost angajate ca urmare a programelor de ucenicie desfășurate cu sprijinul Agenției Naționale pentru Ocupare a Forței de Muncă.

Programele de ucenicie permit angajatorilor să-și asigure forță de muncă pregătită și adaptată propriei culturi organizaționale. În plus, angajatorii beneficiază și de o subvenție în valoare de 2.250 de lei pe lună, pe întreaga perioadă a derulării a contractului de ucenicie.

Prin programele de ucenicie la locul de muncă, tinerii au posibilitatea de obține o calificare în sistemul de formare profesională a adulților, în baza unui contract de ucenicie, care este un contract de muncă de tip particular, încheiat pe o durată determinată cuprinsă între 6 și 36 de luni.