Sancțiuni pentru nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară!


Încă din anul 2020, Legea nr. 85/2020 a introdus sancţiuni mai aspre pentru nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară prin modificarea art. 260 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

Mentionăm că potrivit prevederilor legislative, munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.

Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. Iar în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut mai sus în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.

Se prevede că sancţiunea pentru nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară, este amenda de la 1.500 lei la 3.000 lei pentru fiecare persoană identificată ca prestând muncă suplimentară.

Faţă de vechea reglementare legea amintită mai sus prevede că amenda va fi aplicată pentru fiecare persoană identificată ca prestând muncă suplimentară.

, ,