Month: July 2023

  • Personalul din sistemul sanitar va beneficia de o indeminazație începând cu luna august!

    În Monitorul Oficial nr. 603/2023 a fost publicată OUG nr. 63/2023 care prevede stabilirea unor măsuri la nivelul structurii organizatorice aferente unităţilor sanitare, precum şi stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul sanitar public şi pentru completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii şi în domeniul fiscal.

  • Anul 2023 instituit ca „Anul Iuliu Maniu”

    Președintele României, a semnat luni, 3 iulie 2023, următoarele decrete: Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale; Decret privind promulgarea Legii pentru instituirea anului 2023 ca „Anul Iuliu Maniu”.

  • Ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor

    O nouă schemă de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor a fost instituită de OUG nr. 61/2023. Ajutoarele de stat sunt furnizate sub formă de servicii subvenționate microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, respectiv, întreprinderilor individuale și familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care dețin atestat de producător, după caz, precum și persoanelor juridice care…

  • Au fost luate măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor

    În Monitorul Oficial nr. 602/2023 prevede OUG nr. 67/2023 prevede instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare. Actul normativ aprobat limitează adaosurile comerciale practicate în procesarea și comercializarea unor produse alimentare esențiale, cu scopul de a stopa creșterea prețurilor pentru aceste categorii de…

  • UE. Regulament privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor chimice

    Consiliul și-a adoptat poziția de negociere referitoare la regulamentul propus privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor chimice, cunoscut și sub denumirea de Regulamentul CLP.

  • O nouă finanțare pentru alianțele universităților europene stimulează cooperarea în învățământul superior

    Comisia Europeană a anunțat rezultatele cererii de propuneri Erasmus+ din 2023 pentru inițiativa privind universitățile europene, care oferă sprijin alianțelor instituțiilor de învățământ superior. Aceste alianțe ale universităților europene reunesc o nouă generație de europeni care sunt capabili să studieze și să lucreze în diferite țări europene, în diferite limbi, sectoare și discipline academice.

  • ICCJ. Competenţa teritorială a instanţei de executare

    Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu un recurs în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă raportat la art. 109 din acelaşi act normativ,…

  • Măsuri în vederea finalizării procedurilor administrative de soluţionare a cererilor aflate pe rolul comisiilor judeţene

    Legea nr. 188/2023 prevede stabilirea unor măsuri în vederea finalizării procedurilor administrative de soluţionare a cererilor aflate pe rolul comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria.

  • Ghid privind exerciţiile de evaluare comparativă a practicilor de remunerare

    Norma nr. 23/2023 prevede aplicarea prevederilor Ghidului privind exerciţiile de evaluare comparativă a practicilor de remunerare şi a diferenţei de remunerare între femei şi bărbaţi în temeiul Directivei (UE) 2019/2.034. Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., aplică, în activitatea de supraveghere a societăţilor de servicii de investiţii financiare prevederile Ghidului privind exerciţiile de…

  • Norme sanitar – veterinare privind fabricarea produselor lactate

    Ordinul nr. 74/2023 prevede aprobarea Normei sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind fabricarea produselor lactate în unităţile de prelucrare a laptelui cu volum mic de producţie, care îşi desfăşoară activitatea în regiuni supuse unor constrângeri geografice specifice.