Ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor


O nouă schemă de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor a fost instituită de OUG nr. 61/2023.

Ajutoarele de stat sunt furnizate sub formă de servicii subvenționate microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, respectiv, întreprinderilor individuale și familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care dețin atestat de producător, după caz, precum și persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul producției de produse agricole.

Intensitatea ajutorului de stat este de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii și menținerii registrelor genealogice și de până la 70 % din costurile aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului.

Potrivit știrilor juridice, valoarea ajutorului de stat, acordat pe cap de animal/an, pentru întocmirea și menținerea registrelor genealogice, este de maximum:
a) 60 lei pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline și ecvine;
b) 35 lei pentru rasele de animale din speciile ovine, caprine;
c) 100 lei pentru porcine.

Valoarea ajutorului de stat acordat pe cap de animal/an pentru testele efectuate pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului este de maximum:
a) 140 lei, în cazul testării performanțelor producției de lapte, 60 lei, în cazul testării performanțelor producţiei de carne, pentru rasele de animale din speciile taurine şi bubaline;
b) 35 lei, în cazul testării performanţelor producţiei de lapte, 35 lei, în cazul testării performanțelor producţiei de carne, 30 lei, în cazul testării performanțelor producţiei de lână, pentru rasele cu lână fină şi 36 lei, în cazul testării performanțelor producţiei de pielicele, pentru rasele de animale din speciile ovine şi caprine.

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada 2023-2027 este de 561.571.180 lei, din care 173.901.190 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, respectiv 387.669.990 lei pentru speciile ovine şi caprine.