Legea pentru completarea Codului Muncii a fost trimisă spre reexaminare


Preşedintele României a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii şi pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială.

În cererea de reexaminare se susţine că:

“Prin art. I pct. 1 din legea supusă reexaminării se completează alin (1) al art. 52 din Codul muncii cu o nouă situaţie, prevăzută la lit. f), în care angajatorul poate suspenda un contract individual de muncă, respectiv ca urmare a „decretării stării de asediu sau stării de urgenţă potrivit art. 93 alin. (1) din Constituţia României, republicată”. Totodată, prin art. I pct. 2 din aceeaşi lege, se stabilesc măsuri de protecţie socială aplicabile salariaţilor al căror contract individual de muncă va fi suspendat ca urmare a acestei noi ipoteze legislative. În opinia noastră, soluţia legislativă reglementată la art. I este de natură să conducă la probleme în aplicare, dar şi să inducă o reală confuzie pentru destinatarii normelor.”