Iniţiativa legislativă care prevede acordarea celui de al 13-lea salariu ar putea fi respinsă


Senatorii se pregătesc să respingă o inițiativă legislativă care permite salariaților din mediul privat să poată primi al 13-lea salariu înainte de Crăciun și al 14-lea salariu înainte de concediu.

Cele două salarii în plus ar fi plătite de către companiile private din impozitul pe profit datorat statului, dar senatorii consideră că legislația actuală permite stabilirea unor drepturi salariale în plus.

Proiectul de lege a fost inițiat de liberali, cu argumentul că astfel România urmează modelul unor țări precum Germania, Franța, Spania, Austria, Italia, unde companiile profitabile își recompensează în acest mod salariații.