Potrivit art.163 alin.1 din Codul muncii, plata salariului se dovedeşte prin semnarea statului de plată, precum şi orice alte documente justificative, care demonstrează efectuarea unei astfel de plăţi.

Referitor la acest text, Curtea Constituţională a reţinut prin Decizia nr.1010/2010 publicată în Monitorul Oficial nr.571 din 12 august 2010 Partea I că el „nu creează o situaţie discriminatorie sau favorizantă vreuneia dintre părţile contractului de muncă, ci pune doar în aplicare principiul general de drept comun prevăzut şi de art.1191 din Codul civil, potrivit căruia actele juridice se dovedesc prin înscrisuri, fiind exclusă proba cu martori”. S-a reţinut totodată că această cerinţă nu vine decât să contribuie la protejarea siguranţei raporturilor juridice dintre salariaţi şi angajatori, de asemenea, nu este împiedicată nici exercitarea dreptului la apărare al angajatorului, întrucât acesta este cel care deţine documentele justificative prevăzute de textul de lege criticat, fiind necesară şi firească obligaţia acestuia de a prezenta aceste probe.

În acelaşi sens s-a statuat şi prin Decizia nr.494/2004, publicată în Monitorul Oficial nr.59 din 18 ianuarie 2005 Partea I, stabilindu-se că în conflictele de drepturi, sarcina probei este răsturnată, ea nu revine salariatului, ci angajatorului, deoarece acesta se află în posesia documentaţiei pentru elucidarea conflictului şi pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor părţilor raportului juridic de muncă, concluzionându-se că textul art.272 din Codul muncii este în concordanţă cu legea fundamentală.

Atâta timp cât, prin expertiza efectuată, s-a constatat că semnăturile aplicate pe statele de plată nu au fost efectuate de salariat, nefiind produse alte dovezi în sensul dispoziţiilor legale incidente în materie care să facă dovada plăţii drepturilor salariale, s-a impus păstrarea dispoziţiei sentinţei apelate prin care angajatorul a fost obligat la plata acestora.  

În contextul sus-arătat, trebuie a se adăuga că textul art.162 din Codul muncii dispune că salariul se plăteşte direct titularului sau persoanei împuternicite de acesta. Ridicarea drepturilor salariale de către alte persoane, fără să existe o împuternicire în acest sens, reprezintă o faptă prejudiciabilă pentru salariat, ceea ce-i dă dreptul să recupereze de la angajator sumele respective, pe calea unei acţiuni în răspundere patrimonială.